Medic român din Anglia, după ce s-a vaccinat anti-COVID: „Eu cred în Dumnezeu şi ştiinţă”

Un medic român stabilit în Marea Britanie anunţă, pe contul de Youtube al bisericii române din Yeovil, din care face parte, că s-a vaccinat anti-COVID. Medicul susţine că vaccinul este „o binecuvântare”. „Cred în Dumnezeu şi în ştiinţă”, susţine medicul român din Marea Britanie.
Născut şi crescut în Pâncota, judeţul Arad, Ciprian Cociuba a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Timişoara, iar de 12 ani trăieşte împreună cu familia în Marea Britanie. Ciprian lucrează ca medic ATI în spitalul din Yeovil, un oraş din sudul Angliei, şi este membru activ al unei biserici româneşti din Yeovil. Într-o înregistrare pe contul de Youtube al bisericii din care face parte, Ciprian anunţă că s-a vaccinat anti-COVID, considerând că vaccinul apărut pe piaţă e „o binecuvântare”. „Cu toţii am auzit că vaccinul e ceva dubios, malefic, că cineva vrea să ne facă rău tuturor, ba unii chiar credeţi că e semnul 666 şi e cu adevărat mâna lui Satan. Eu nu cred aceste lucruri nefondate. Astăzi mi-am făcut vaccinul şi l-am făcut cu încredere şi bucurie pentru că eu cred în Dumnezeu şi cred în ştiinţă. Cele două lucruri nu sunt deloc incompatibile. Din contră. Ştiinţa şi natura ni-L prezintă pe Dumnezeu ca un creator extraordinar. Fără doar şi poate, vaccinurile de-a lungul istoriei au fost o binecuvântare venită de la Dumnezeu”, spune medicul român, în înregistrarea de pe Youtube. „Mă încred în experţii din domeniu” Ciprian Cociuba consideră că „vaccinul anti-COVID e răspunsul Lui Dumnezeu la rugăciunile noastre”. „Avem de-a face cu o infecţie virală şi e clar că singura noastră scăpare este un vaccin. Fără un vaccin nu vom ieşi din această pandemie. Eu nu spun că sunt un expert în vaccinuri, dar ca în orice alt domeniu în care nu mă pricep, decât să îmi dau cu părerea vorbind prostii şi făcându-mă de râs, mă încred în oamenii de ştiinţă şi în experţii din domeniul acela. Pentru unii e foarte greu să facă lucrul acesta pentru că ei sunt experţi în toate lucrurile. Unii sunt experţi în politică, în medicină, în religie şi, bineînţeles, în nanotehnologie. Oamenii aceştia, în general, nu au încredere în nimeni. Nici măcar în Dumnezeu”, mai spune Ciprian Cociuba, adresându-se celor care urmăresc pagina bisericii din care face parte. „Nu ne vom transforma în mutanţi” Medicul român a mai explicat că vaccinul este sigur, fiind testat pe mai mult de 20.000 de oameni, iar în Anglia, în prima săptămână, au fost vaccinaţi aproximativ 200.000 de oameni. Ciprian Cociuba a mai arătat că tehnologia în cazul vaccinului anti-COVID este diferită de cea a vaccinurilor clasice, dar nu există motive de îngrijorare. „Spre deosebire de vaccinurile tradiţionale, vaccinul anti-COVID nu conţine antigeni, ci conţine material genetic, ARN viral care, introdus în organismul nostru, e programat să producă exact proteina prin care virusul se ataşează şi infectează celulele noastre. Având această proteină, în urma vaccinării, corpul nostru va produce anticorpi, care ne protejează. ARN-ul viral nu intră în nucleul celulelor nostre, aşa că AND-ul nostrum nu se modifică. Nu ne vom transforma în monştri sau în mutanţi modificaţi genetic”, a mai punctat medicul Ciprian Cociuba.

Citeste mai mult: http://adev.ro/qlrxf4

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.