ÎN IESLEA UMILINȚEI

Coboară Doamne iarăşi dintre stele

Dar nu în ieslea mică şi săracă

Ci chiar în casa umilinţei mele

Ca-n bezna ei, lumină să se facă.

Vino!… Eu chiar aştept cu nerăbdare

Ca vocea Ta, mireasmă de iubire,

Să-mi ducă pasul spre înviorare

Şi idealul spre desăvârşire.

Coboară să-Ţi pui mâna salvatoare

Pe aripa ce îmi atârnă, frântă,

Peste realitatea ce mă doare

Şi peste tot ce încă mă-nspăimântă.

Lumina stelei ce călăuzeşte

Să-mi contureze calea mult dorită

Spre locuri unde totul înverzeşte

Şi apa vieţii curge liniştită.

Hai, vino, Doamne!… Uşa e deschisă…

Te-aştept mai doritor ca niciodată…

După făgăduinţa cea promisă,

Te-aştept cu gând de viaţă minunată.

Nu mă opresc din drum la vre-o tavernă,

Pentru odihnă bună, pentru baie…

Cum să-mi permit cearșafuri, pleduri, pernă

Când Tu ai preferat să dormi în paie!

Te-aştept ca un soldat la datorie!

Să vii ca-n Betleem, pe înserate,

Şi cald, vorbindu-mi despre veşnicie,

Să-mi deschizi ușa către libertate!

Mă pregătesc, trăind a mea credință,

Cântând în marea lume, fără frică,

Un psalm etern, de mare biruință,

Iubirea mea născută-n ieslea mică!…

Alex D Jercan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.