Sonet de decembrie

La moara lui Felix

 Decembrie e poarta către iarnă,
 Cu țurțurii ce-n streșini scânteiază
 Când soarele-i sărută la amiază,
 Ițit din neguri ca dintr-o lucarnă.
  
 Cu aburii din caii ce nechează
 Când sania troienele răstoarnă,
 Și cerul plumburiu ce stă să cearnă
 Un strai de-argint cu care decorează.
  
 E luna-n care se-mpletesc colinde
 Cu clinchetul sublim, ca o chemare,
 Și raza stelei ce vestind se-aprinde.
  
 Și-atunci rostim cu-a Nașterii vibrare
 Când spiritul Crăciunului ne prinde:
 Această lună-i toată... sărbătoare!
  
 Simion Felix Marțian 

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.