La praznicul Azimelor
Fusese Petru-ntemnițat
La cererea iudeilor
Și-a crudului lor împărat

Era Irod în vremea aceea
Un nemilos prigonitor
Al fraților sfinți din Iudeea
Și-al Domnului iubit popor

Iar ca să placă la mulțime
Îi chinuia pe ucenici
Purtându-se cu mare-asprime
Sortind la moarte mari și mici

În noaptea când la judecată
Irod l-a vrut înfățișat
Petru în temnița-ncuiată
Era în lanțuri ferecat

Legat de mâini și de picioare
De păzitori supravegheat
Fără speranță de scăpare
Dar credincios și nenfricat

Dormea în pace ucenicul
Când lângă el pe neașteptat
Un înger strălucind puternic
Din somn adânc l-a deșteptat

Deodată lanțurile grele
De pe mâini singure-au căzut
Iar străjile-au căzut și ele
Căci Petru-n Domnul s-a-ncrezut

Iată puterea rugăciunii
Când strigă-n cor Biserica
Așa au biruit străbunii
De-aceea Duhul Sfânt lucra.

– Amin –

Puiu Chibici