Suntem mai săraci !!!

‭‭ De astăzi orașul nostru este mai sărac,pentru că un evanghelist, un pastor misionar, un străin pe meleagurile acestea, un soț și un tată fidel familiei, a fost secerat și strămutat în împărăția Celui pe care l-a slujit.
Pastorul Emanoil CĂPRAR, licențiat în teologie, masterand la Facultatea din Oradea a sfârșit viața pe pământ. A trudit slujind in smerenie, bătrînilor, familiilor și bisericilor săraci, a trecut granițele confesionale, uneori artificial construite, predicând și cântând deseori cu lacrimi de dragul Domnului și al Evangheliei. Mergea zeci de kilometri slujind în trei biserici câte într-o duminică
Acum, obosit, s-a dus la Cel care a adunat toată osteneala lui și care o va răsplăti. Cu lacrimi ne despărțim dar cu speranța revederii căci a plecat la Cel ce șterge orice lacrimă. După calculele noastre a plecat prematur.. (întotdeauna calculele noastre sunt greșite în acest domeniu).
Cineva care este Suveran în afara timpului și a spațiului la chemat sambătă dimineață pe slujitorului Său: vino acasă rob bun și credincios … Când Dumnezeu cheamă, nimeni nu se poate împotrivi! El este credincios Cuvântului și va ridica alți bărbații destoinici pentru predicarea Evangheliei, va rămâne cum a promis: apărător al văduvelor și tata al orfanilor. Să ne rugăm pentru mângâierea soției și a familiei greu încercate, pentru bisericilor din Huedin și împrejurimi. Versurile de mai jos i se potrivesc fr Emanoil:
Mă duc să dorm puțin la sînul odihnitor din care sînt,
precum adoarme grîul toamna, la sînul caldului pămînt.

Cîntările-mi vor ține locul la masa dragostei cu voi,
și ne-ntîlnim cînd veți întoarce prin cîte-o lacrimă napoi.

Mă duc să-mi iau o harfă nouă, și-o altă carte cu cîntări
și-un alt veșmînt de cununie spre Ziua dulcii Așteptări.

Am să mă-ntorc cînd tot pămîntul de grîul sfînt va fi-nverzit,
și cerul nou va fi-n veșmîntul Ospățului Sărbătorit.

Atunci cu mîinile slăvite vom legăna cerești finici
nălțînd spre Zări Nebănuite cîntările-ncepute-aici.

… Mă duc numai puțin de-o parte să odihnesc un ceas, apoi
în Dimineața Fără Moarte cu Domnul voi veni la voi…

Slujbele de priveghi vor fi la Biserica Baptistă Română, Str. Gări nr. 3, duminică și luni( azi și mâine) de la ora 18:00, iar înmormântarea, la cimitir, marți. Toate slujbele vor fi cu respectarea legii privind distanțarea fizică si purtarea corespunzătoare a măștii. Toți care l-am cunoscut putem spune : La revedere în Împărăția lui Dumnezeu! Amin .

https://www.facebook.com/100001373473325/posts/3425478427507906/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Suntem mai săraci !!!

  1. taborsinai zice:

    Str. Gării, din orașul…? Dar păstrând esența, rețin că pe vremea prunciei mele, tatăl meu, pastor Penti (1917-2006),vizita des Bisericile din zona Huedin (Hodin- în dicție ungur-română): Huedin, Săcuieu, Hodiș, etc., și ”sămăna cu lacrimi sămânța Împărăției”, din care a ”rodit” după cum dvs. spuneți și acest lucrător,fr. Emanoil, util Bănățenilor…!Tot în această arie a păstorit marele misionar Copaciu, care ne călca des, casa! Între urbea mea și zona în cauză sânt circa 25-35 de km, depinde de rută, rută care în anii 1956 (în absența rutelor auto) traversa apostolește, câteva păduri, văi și pâraie din Munții Meseș, (noi la Nord, ei la Sud) ! Eu păzind vitele pe Meseș, în repetate rânduri am văzut pe tata, urcând Meseșul și afundându-se în pădurile lui! Iar eu cuprins de îngrijorare, știind că așezări omenești nu mai există, decât după zeci de km, seara acasă o întrebam pe măicuța mea (mama biologică): ”Da unde oare s-o mai dus…”? Iar ea prinzând ocazia să-și verse focul, îmi zicea ca unui fiu mai mare: ”Nu știu… și tare mă tem, că oricând poate să-l omoare cineva, cum tăt umblă el, așee…”! În acele vremuri pădurile erau bântuite de partizani transfugi, opuși lui Stalin dar și de agenții Staliniști care îi urmăreau pe transfugi! Și împreună și unii și alții, ne terorizau pe noi, populația civilă, nemai știind cine cu cine simpatizează, sau cerând pâine, lapte, animale (miei) din turme), ei fiind înfometați și locuind în păduri! Adesea se dedau la violuri și crime, învinuind populația civilă de pactizare cu Stalin. În zona Vlădeasa/Huedin acționa banda Șușman, în Nord de Meseș: banda Blidaru, după cum în zona Herculane/Caraș, era banda Petre Domășneanu (24 sept 1902 in Iablanita, judetul Caras. Mas-media acelor zile îi numeau: bandiți, în fapt ei fiind eroi ai Neamului! Iar în ”spațiul-viral” dintre adevăr și propagandă, ”plăteau” ”civilii” și misionarii! S-a ajuns ca preoți catoloci, să fie legați în funii și trași de căruțe cu cai, de-alungul cetăților, ca lecție!
    În acest haos, se sămăna sămânța Adevărului, de către misionari în opinci! Mare-i D-zeu!

    Apreciat de 1 persoană

    • Libertate totala😀

      Apreciază

    • Imi place abordarea dumneavoastra

      Apreciază

    • Aveti libertate! Ce doriti dumneavoastra.

      Apreciază

      • taborsinai zice:

        Bucuros de ofertă! Doar mă simt ”băgat în seamă”, dar am ajuns la vitezele moldovenilor: ”înșet” șî : ”foarti înșet”. Dar lăsând glumele la o parte trebuie să vă spun că lucrez la un volum de poezie Biblică, care este pe gata, doar ajustări și print. Mă întreb: după publicare, nu v-ar prii să intrați în posesia PDF-ului? Dacă în ce vă propun includ greșeli de”publicare”, scuze! Am pus mâna pe PC și Net, doar din 2012 încoace
        (aprox.). Încă ating tastatura cu un singur deget. Să rezum un pic, e vorba de circa 230 de compoziții, puține de o singură pagină! Și numai temă Biblică. Mă prezint un pic: sânt adeptul liniei Biblice: ”Credința zidită pe temelia Apostolilor și Prorocilor”- ! Fac precizarea pt. că l-am auzit pe fr. Brie I. că: ”Noi n-avem nimic cu Prorocii V.T”! Eu am !
        La începuturile Credinței, pe meleagurile noastre, ne numeam: ”Apostolici”, nu Penti!
        Cu aceste zise, vă aștept opinia! Binecuvântarea Lui Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru”!

        Apreciază

      • Așteptăm cu bucurie volumul.

        Apreciază

Comentariile sunt închise.