ITP BUCUREȘTI

Un scurt interviu cu profesorul Victor Vladimir Neamțu, despre cursurile online și despre ce ar trebui să facă studenții noștri în această perioadă dificilă pe care o traversăm cu toții.

1. Cum arată pentru dumneavoastră ca profesor, o zi de cursuri în online?

Fiecare întâlnire online cu studenții reprezintă un eveniment unic, delimitat de particularitățile acestei forme de interacțiune. Fiind o abordare nouă, încerc să adaptez strategiile și tehnicile de predare, astfel încât calitatea actului educațional să corespundă exigențelor academice. Cursurile online pot fi o bună oportunitate pentru dezvoltarea personală, chiar dacă simțim presiunea unor limitări inerente. Așadar, iată, o zi de cursuri online înseamnă pregătire prealabilă, concentrare, efort, adaptare în situații noi, comunicare intensă cu persoane care nu sunt prezente fizic.

2. Ce ar trebui să aprofundeze studenții noștri pentru a face față cu bine provocărilor din slujire în aceste vremuri tulburi pe care le traversăm?

În primul rând, relația personală cu Dumnezeu. Apoi, să aibă obiective precise: să fie întotdeauna duhovnicești (conduși de Duhul Sfânt), să acționeze mereu fiind „împreună cu Hristos”, să aibă o mentalitate fundamentată în valorile biblice.

3. Ce ați dori să le transmiteți tinerilor care se gândesc ca în anii următori să urmeze cursurile facultății de teologie în cadrul ITPB?

Să fie credincioși veritabili și să depună efortul maxim pentru a fi foarte buni la învățătură în școlile pe care le urmează. Pentru a beneficia din plin de ceea ce oferă facultatea noastră, în vederea slujirii de după absolvire, este de primă importanță dedicarea pe calea pocăinței și dedicarea pentru învățătură.

4. Având în vedere că unul dintre scopurile ITPB este acela al formării spirituale a studenților care îi trec pragul, cum credeți că poate suplini această nevoie bisericile locale în care s-au întors studenții noștri, odată cu suspendarea cursurilor fizice?

Știm că Dumnezeu i-a pregătit pe unii dintre slujitorii Săi în singurătate și în condiții de viață mai dificile. Însă Dumnezeu a dat Bisericii Sale slujitori pentru echiparea sfinților în vederea slujirii (Efes. 4). Așadar, ar fi benefic pentru fiecare student dacă ar avea un mentor în biserica locală, o persoană duhovnicească cu o experiență bogată pe calea credinței.

Pastor Lector univ. dr. Victor Vladimir Neamțu

https://www.facebook.com/318007758389013/posts/1600916063431503/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.