Nu te certa fără-ncetare
Și nu urâ la nesfârșit
Ieși frate din această stare
De ce să mori nemântuit
Nu fă nimic din duh de ceartă
Nici să rănești nu te pripi
Mai bine taci și mai așteaptă
Pân’ norii s-or mai risipi
Nu-ți da frâu liber gurii tale
Atunci când ești la supărare
Nu fi un clinchet de chimvale
Sau de aramă sunătoare
Nu fi nici grabnic la mânie
Fii calm și nu te enerva
Căci tot ce spui, în cer se scrie
Și-n fața Domnului vei sta
Ferește-te de pofta rea
Și ocolește-orice ispită
Căci neveghind poți luneca
Și pierde tot, într-o clipită
Primește sfatul ce ți-l dau
Căci vine din Sfânta Scriptură
Și-n tot ce spun,binele-ți vreau
Primește-această-nvățătură
Cât stă cel rău-naintea ta
Pune-ți zăvorul dar, la gură
Căci sus în cer nu va intra
Nici pată și nici zbârcitură
– Amin –
Puiu Chibici
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.