În spatele unei măști.

Duminică la ora 12:00, după slujba bisericii, așteptam la un rând să cumpărăm ceva, undeva lângă Piața Victoriei. Eram împreună cu Ale și Natan. Un om foarte slab, la vreo 40 de ani, îmbrăcat modest și cu masca pe față, s-a apropiat de noi. Dintre toate persoanele care așteptau la rând, m-a abordat, ca și cum ne cunoșteam de multă vreme, să îi dau ceva. În timp ce îi ofeream ce mi-a cerut, l-am întrebat despre una, alta; și dacă muncește. El mi-a răspuns: ,,Domnule, vă explic. Am cancer de piele. Nu mai pot munci. Vreau o alifie. Pentru că mă doare.” Și-a dat jos masca și mi-a arătat chipul chinuit de suferință. După ce am mai povestit nu a mai oprit în dreptul vreunei persoane, ci doar s-a depărtat ștergându-și lacrimile. Era plânsul unui om pentru care suferința era prea mare. Pe omul acesta, duminică după slujba bisericii, în mijlocului unui șir de 12 persoane care așteptau să cumpere ceva, Dumnezeu l-a trimis sa îmi verifice sau poate sa îmi încerce inima. Nu i-am observat suferința, din cauza măștii de pe chip. Odată cu omul acela, am plâns și eu, pentru ca astăzi sunt atât de multe măști ce ascund chipuri rănite și suflete zdrobite. E timpul sa le ajutam și fără întrebări. Suferința lor, le este îndeajuns. Am mai învățat o lecție. Într-o zi, Dumnezeul nostru va mângâia chipul fiecărui om care a suferit, dar până atunci, s-o facem și noi.

Să fim oamenii mângâierii și în zilele lui Covid-19.

https://www.facebook.com/100000947364668/posts/4748779031830295/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la În spatele unei măști.

Comentariile sunt închise.