Sonetul… sonetelor

La moara lui Felix

Iubesc sonetul, căci iubesc să scriu,
Și iau lumină coaptă din vitralii,
Sculptând în ea miresme cu detalii,
Dorind să-l simt pulsând, să simt că-i viu.

Din arderea cumplitelor travalii
Îl scot, atent la fiecare pliu,
Și vreau cu fir de lavă să-l transcriu,
Cum ard în asfințituri portocalii.

Cu el vreau, Doamne, Ție să mă-nchin,
Dar simt că totuși ceva îi lipsește,
De-aceea eu cu rugăminte vin:

Să torni acum, când versul se-mplinește,
Pe-acest sonet un strop de har divin
Și-apoi să îl primești, când clocotește!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 noiembrie 2020

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.