Sonet în roșu

La moara lui Felix

Pulsează orizontul rubiniu
Și florilor le toarnă în potire
Fluid astral de clocot și trezire,
Și-un patos viu se-ncinge purpuriu.

Se-anină stacojiul de privire
Și roșul cald mă umple, pliu cu pliu,
Dar vine întristarea grea, căci știu
Că-i și culoarea pentru… osândire.


Păcatul, este scris, poartă carmin,
Dar poate fi spălat, silit s-abdice,
Într-un izvor… tot roșu, dar divin.

Și inima mi-e gata să înspice,
Lângă acest izvor de viață plin,
Țâșnind din urmele de spini și bice.


Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 noiembrie 2020

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.