Boala poate să aducă sfârșitul vieții cuiva, dar nu nepărat să te îngenuncheze.

De când am cunoscut-o pe Fanny, am știut-o ca fiind bolnavă. La fel de adevărat e însă faptul că zâmbetul ei acoperea toată umbra bolii.

Curajul ei a fost dovada credinței în Dumnezeu.

Au știut-o unii, dar au iubit-o toți. Nu am iubit-o pentru că era suferindă, ci pentru că a știut să se încreadă cu seninătate în Dumnezeu.

Tatăl ei, Richard Ntumba, e cunoscut în lumea evanghelică pentru pasiunea lui sinceră față de Dumnezeu. Dumnezeu să îl mângâie pe el si pe Theresa, mama ei, ca si pe frații si surorile lui Fanny.

Ieri, când am stat lângă ea, pe patul de spital, m-am rugat ca Dumnezeu să o vindece sau să curme chinul. Dumnezeu a ales să oprească suferința si să o ia lângă Sine.

Avea 22 de ani. Mă gândesc, omenește, cu regret, că mai erau atîția ani înaintea ei. Pentru unii dintre noi a mai rămas puțin.

Să fim înțelepți și să trăim frumos, ca în timpul zilei, știind că trebuie să răscumpărăm vremea fiindcă zilele sunt rele.

Rămas bun, copilă dragă.

Încă puțin și venim și noi.

Fii mângâierea noastră, Hristoase.

https://www.facebook.com/100001682120088/posts/3620365674696134/?d=n