Sonet serafic

La moara lui Felix

Părea scenariu scris cu zbor candid
Pe coli de cer cu litere de soare,
Iar scena, o eternă sărbătoare,
Avea decor din sentiment torid.

Netimpul alb eterniza izvoare
Din dragostea curgând ca un fluid,
Țesând apoi, din curcubeu solid,
Aripi de zbor și flori nemuritoare.


Cu pumnii strânși m-am agățat de vis,
Strigând din răsputeri: Unde-i, Părinte,
Acest loc minunat, de nedescris?

Răspunsul a venit pe unde sfinte:
E pe pământ, iubirii circumscris,
Iar dragostea e-n voi. Și în cuvinte.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 6 noiembrie 2020

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.