Și chiar dacă mă vei lăsa
Căzut, printre ruine,
Isus, eu tot nu voi putea
Să mă lepăd de Tine! . .

Chiar prăbușit dacă aș fi
În praful cel fierbinte,
Isus, eu tot Te voi slăvi
Cu slabele-mi cuvinte! . .

Cât inima gemând de dor
Va bate încă-n mine,
Voi spune: „drag Mântuitor,
Eu nu mă las de Tine!”

Și-atâta timp cât voi avea
În nări a Ta suflare,
Chiar și șoptind voi lăuda
Numele Tău cel mare!

O, Domnul meu, iubit Isus,
Îți spun printre suspine:
„Chiar dacă-s prăbușit, răpus,
Tot nu mă las de Tine!”

Precum o haină ruptă-n praf
Fără de vreo valoare
Eu m-aș simți, cu-adevărat!
Fără de Tine, Doamne! …

Dar sunt al Tău, iubit Isus,
Valoarea mea-i prin Tine!
Te am pe Tine, mi-e de-ajuns,
Nu mai privesc la mine!

Îți voi rămâne credincios,
Ca un cârcel din vie,
Precum neprihănitul Iov
Ți-a fost Ție-n vechime!

Și nu de frica Ta voi sta
Legat mereu de Tine,
Ci doar pentru că Te iubesc
Că-Ți simt dragostea-n mine!

Nici lipsurile n-or putea
De Tin’ să mă despartă,
Nici boala de-mi va măcina
Casa de lut firavă! . .

Cât încă poarta către cer
Îmi va rămâne-nchisă
Cu cât pustia de-ncercări
Va fi tot mai aprinsă,
Cât încă voi rămâne jos,
Căzut, printre ruine,
Am să îți spun, iubit Hristos
Că nu mă las de Tine!

Emanuel Hasan