TALANȚII DIN ȘTERGARUL TĂU

Se prevestește-o mare criză
Ce va cuprinde-ntregul Glob
Deși se-ascunde, se maschează
Să nu se afle cumva tot

Nimic nu poate ca să schimbe
Ce Dumnezeu a hotărât
Se va-mplinii slovă, cu slovă
Scriptura, Sfântul Său Cuvânt

Dar, nu aceasta-i grozăvia
Căci crize multe au mai fost
Durerea e, că noi creștinii
Am sărăcit în Duh de tot

Ne-am cam schimbat comportamentul
Ne-am adaptat la modernism
Ne-am cam amestecat cu lumea
Și parcă firea a învins

Pe mulți plăcerile de-o clipă
Și alergarea după vânt
Le-a scos din inimă valoarea
Și l-au pierdut pe Duhul Sfânt

Probabil unii o să spună
Eu, am Duh Sfânt, în limbi vorbesc
Dar nu vorbirea este totul
Puterea, harul, te-nsoțesc?

Mai cauți la fel Casa Sfântă?
Mai stăruești în rugăciuni
Cum stai cu timpu-n odăiță
Sau cu citirea din Scripturi?

Mai cauți astăzi ca odată
Pe văduvă, sau pe orfan?
Mai scoți din buzunar bănuții
Sau te-ai făcut cam zgârcoman?

Mai cânți cum o făceai odată?
Mai pui talanții în negoț?
Sau, nu mai faci nici o slujire
Și în ștergar i-ai pus pe toți?

De-acolo darul te condamnă
Talantul care nu-i al tău
Căci nu ai drept să faci ce-ți place
Cu ce deține Dumnezeu

E investiția Lui află
Isus Te-a înzestrat să ști
Nu te juca cu haru-I mare
Căci nu-i mai mult, și va venii

Și îți va cere socoteală
Va aștepta să-I dai-napoi
Din ce Ți-a dat, ce-I se cuvine
Ai azi ceva? Sau pumnii-s goi?

Atâta este azi mesajul
Ce Duhul Sfânt, Mi-a dăruit
Ca să-nțelegi, să-ți faci socoata
Acum e timp de pocăit

Dar, nu de formă căci ști bine
De multe ori, la fel ai spus
Mai Dă-mi o șansă, și Ți-a dat-o
Căci tare-I bun cu toți Isus!

Da, azi e bun, slăvit să fie
Dar mâine să ști, s-ar putea
Să te prezinți la judecată
Și-a Lui dreptate-o vei afla

Un sfat mai am, mi-l dau și mie
Nu-i de jucat, nici de glumit
Căci veșnicia e prea scumpă
S-o pierzi pe lucruri, de nimic.

Nu odată am spus lucrul acesta,că nu poți face ce vrei cu ceva ce nu îți aparține. Talantul care l-ai primit,este darul Lui Dumnezeu,el trebuie folosit pentru slavă Lui Dumnezeu și el,(talantul),în momentul când te-ai pus stăpân și spui;azi nu cânt,nu prorocesc,nu predic etc,atunci el strigă: Nu ai drept să mă oprești,eu sunt a Lui și trebuie să Îl laud.Dragi muritori cu har dăruit de Isus,slujiții cu scumpătate oricând. Căci toate sunt de la El și pentru El. Dacă ai învelit talantul primit,azi scoatel și lucrează cât se mai poate.E mesajul primit, în dimineața aceasta🙏

Ghiță Wagner

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.