Istoricul Bisericii Baptiste Cărbunari de COPOCEAN OVIDIU

Continui să prezint Bisericile Creștine Baptiste din România care au vechime. Însă îmi pare rău, că doar pe scurt pot să fac prezentările. Sunt fapte vrednice de aducere aminte care se vor pierde, dacă nu ne vom apleca să scriem ce ne-au povestit părinții, bunicii și srăbunicii care au dus credința până la sfârșit în condiții extrem de grele.  Fratele Copocean Ovidiu, pastor al cercului de biserici din Cărbunari, Dognecea și Slatina-Nera, mi-a pus la dispziție ,,Istoricul Biserici din Cărbunari”, lucru pentru care îi mulțumesc mult.

Despre autor.

Fratele Copocean Ovidiu, s-a născut în ziua de 14 ianuarie 1973 în localitatea Cărbunari din județul Caraș-Severin.

Bunicii și părinții fratelui au fost credincioși baptiști și de mic copil a fost dus la Casa Domnului, a fost învățat să-L iubească pe Domnul Isus. A crescut în biserica din Cărbunari și a slujit în toate sectoarele, începând cu cel muzical și apoi în slujirea cu Cuvântul.  A fost botezat în anul 1990 în 16 iulie la Cărbunari de către fratele păstor Sârbu Puiu.

A  făcut școala generală la Cărbunari și liceul la Reșița, iar în luna ianuarie a anului 1994 a terminat armata. A absolvit Institutul Biblic de la Timișoara și este licențiat în teologie la Seminarul Covincton din Statele Unite extensia Lugoj.

Se poate spune, că fratele a urcat treaptă cu treaptă până a ajuns ceea ce este astăzi, doar prin mila Domnului, care L-a ajutat. A fost în comitetul bisericii, la început membru, apoi secretarul bisericii iar mai târziu diacon și prezbiter. După plecarea fratelui Remus Runcan frații trebuiau să caute un alt păstor, aşa că, acolo la Cărbunari, s-au orientat, au căutat iar în anul 2007 fratele Ovidiu a fost ales ca păstor al bisericii din Cărbunari. Anul acesta s-au împlinit 13 ani de când slujește în calitatea aceasta la Cărbunari, ulterior a fost chemat să slujească  la Slatina-Nera și la Dognecea, mulțumită lui Dumnezeu pentru Harul acesta pe care îl are de a fi în slujba Lui. Este căsătorit, Dumnezeu l-a binecuvântat cu doi copii, un băiat și o fată, amândoi făcând legământ cu Domnul în apa botezului. Fata este căsătorită iar ginerele Bogdan Vieru este de asemenea păstor în zona Lugojului, la Ohaba Forgaci și de anul acesta este student la Institutul din București la distanță. 

Fratele Copocean Ovidiu slăvește pe Dumnezeu pentru tot ajutorul Lui de care a beneficiat până în prezent.

Citiți mai mult accesând:

Sursa: https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/10/istoricul-bisericii-baptiste-carbunari.html?fbclid=IwAR2oHkGePHzihWxZYsaPLXKNzOtnJ38uey7FThCNmppUBnDPnkhLe9WVbNo&m=1

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Istoricul Bisericii Baptiste Cărbunari de COPOCEAN OVIDIU

  1. Dumnezeu sa binecuvânteze aceasta comunitete

    Apreciază

Comentariile sunt închise.