Toamna frunzei

Dumnezeu e în control

E jar pe cerul frunzei când e toamnă
Şi a aprins în ea un tainic foc,
Un dor nestins ce la visări o-ndeamnă …
Mai ieri fusese un gingaş boboc.

A stat în privegheri, în frământare,
Răzbind prin arşiţi de cuptor încins,
Scrutând o lume nouă-n depărtare,
Încet, încet de cracă s-a desprins.

Să-şi afle rostul frunza mea porneşte
Fără să se mai uite înapoi,
Căci vântul aspru-al toamnei o zoreşte …
Şi zboară, zboară fără de ostoi.

Purtată pe-nălţimi care îmbată,
Vrăjită de lumină, de izbânzi,
Se vede-n stare lumea s-o străbată,
Ar duce-orice pe umerii plăpânzi.

Numai că vântul rece-al toamnei bate
A vieţii armonie vrând s-o strice,
Curând din zborul falnic o abate …
Şi-i tot mai greu din nou să se ridice.

Fără culoare, fără de podoabă,
Slăbită frunza zace la pământ …
De ce-s aici, secătuită-ntreabă?
Doar am făcut cu cerul legământ! …

Cum se…

Vezi articolul original 24 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.