𝕸𝖊𝖘𝖆𝖏 𝖕𝖗𝖔𝖋𝖊𝖙𝖎𝖈 𝖇𝖎𝖇𝖑𝖎𝖈 î𝖓 𝖛𝖗𝖊𝖒𝖊 𝖉𝖊 𝖙𝖗𝖆𝖓𝖟𝖎ț𝖎𝖊

Deși lucrarea în Madagascar merge foarte bine, am simțit la intrarea în al 8-lea an de lucrare din Insula Roșie o ușoară oboseală și descurajare. Poate nu am mai comunicat în ultima vreme prea bine cu Bisericile de acasă, a fost Covid-19 și nu am putut ieși în alte orașe, deși chiar am dezvoltat lucrarea și am finalizat câteva proiecte de construcții mai complicate. Poate este o stare generală de depresie a oamenilor din jurul nostru, pe care o simțim ca o pâclă în jurul nostru, nevoia oamenilor de speranță, pe care o dă doar Duhul lui Dumnezeu așezat peste inimile oamenilor.

Am cerut în aceste zile Domnului să îmi vorbească în mod particular cu privire la viitorul nostru și la viitoarea etapă pe care o avem în vedere aici în Madagascar – ne-ar plăcea să mai adăugăm vreo 10 ani la cei 7 deja făcuți aici ca misionari.

Ieri am primit un cuvânt al Duhului Sfânt direct pentru inima noastră citind Cuvântul lui Dumnezeu.

Marcel Șaiitiș

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.