Da, și Donald Trump poate avea COVID-19

Informația transmisă pe Twitter joi noapte de președintele Donald Trump că atât el, cât și Prima Doamnă, Melania Trump, au fost testați pozitiv cu noul coronavirus a stârnit rumoare în rândul susținătorilor, dar și în rândul adversarilor.

Ziua de vineri a fost dominată de comentarii exhibiționiste, conspiraționiste, pline de sfidare sau de ură, dar mai puțin de atitudini echilibrate, calme, cerebrale. Emoția este laitmotivul care continuă să ne depărteze tot mai mult de o realitate evidentă.

Și Donald Trump poate avea COVID-19. Noul coronavirus este real, ne este tot mai clar că la un moment dat toată lumea îl va contacta, este noua realitate prin care și peste care va trebuie să trecem – nu mai este acel inamic invizibil care arunca mapamondul în haos la începutul lunii martie.

Președintele a interacționat foarte mult în diverse circumstanțe sociale, politice, personale, este înconjurat de foarte multe persoane care la rândul lor au contact cu alte persoane și deși la acest nivel înalt se practică măsuri stricte de siguranță, testări zilnice, supraveghere medicală constantă, virusul, pe care mai toată lumea l-a creditat cu o transmisibilitate ultra-rapidă, a ajuns până la el.

Nu este primul și nici ultimul lider de stat care a avut sau care va avea noul coronavirus.

În ceea ce-i privește pe susținătorii președintelui, este recomandat echilibrul. „Fake News”, „Trump nu se poate îmbolnăvi”, „COVID nu există”, „A fost infectat de Democrați” sunt comentariile care pe alocuri au frizat logica și care nu au avut niciun fundament real.

Dacă susținătorii lui Donald Trump apreciază acțiunile și rezultatele sale istorice în acest mandat prezidențial, vor avea încredere în el și în declarațiile directe, personale, ale sale că a contactat COVID-19, care în urma investigației se pare că i-a fost transmis de consiliera familiei prezidențiale, Hope Hicks.

Dincolo de orice conspirație, scenariu sau zvonuri, președintele a contactat virusul probabil la fel de rapid și de simplu precum un om obișnuit la supermarket, în mijloacele de transport în comun și așa mai departe.

Donald Trump are nevoie în continuare de susținere și de o forță care să-i producă un al doilea mandat prezidențial pe 3 noiembrie, nimic mai complicat de atât.

Trecând în tabăra cealaltă, expresiile și gândurile îndreptate spre președinte și situația prin care trece sunt macabre, grave, dar nu depășesc neapărat ca principiu percepția taberei susținătorilor.

„Sper să moară”, „Mă bucur că este bolnav”, „A fost ignorant, a pățit-o chiar el” a răsunat azi din gura și ecranele liberalilor americani și nu numai. Donald Trump nu a zis niciodată că virusul nu există, Statele Unite are printre cele mai mici rate de deces datorate coronavirusului, cele mai multe teste efectuate pe glob și a acționat la nivel istoric în fața unei crize fără precedent.

Sursa: https://tribuna.us/da-si-donald-trump-poate-avea-covid-19/?fbclid=IwAR1R-cUGcOH2kblJDNM5H0eYMAOgcMBxHxna1rjkoK5QTm-p9fDnV8ukTG8

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Da, și Donald Trump poate avea COVID-19

  1. Alin Cristea zice:

    Donald Trump și epidemia de Covid-19, principalele decizii greșite și declarații care au accelerat infectarea populației:

    Donald Trump știa încă din luna februarie că virusul se transmite prin aer și este mult mai letal ca gripa, dar a preferat să nu anunțe opinia publică și să nu ia măsuri.
    Nu a purtat mască și și-a încurajat susținătorii să n-o facă.
    Le-a indicat oamenilor să bea dezinfectant pentru a se proteja de virus.
    L-a marginalizat pe dr. Anthony Fauci, șeful Institutului Național de Alergie și Boli Infecțioase, care la începutul crizei era în echipa sa.
    7 februarie: “virusul va dispărea în luna aprilie când vremea se va încălzi”
    27 februarie: “epidemia va dispărea de la sine. Va fi ca un miracol, pur și simplu va dispărea”.
    17 iunie: “…epidemia se stinge. A început să se stingă”
    2 iulie: “pandemia este sub control”.
    4 iulie: “99% din cazurile de Covid-19 sunt nepericuloase”
    6 iulie: “avem cea mai mică mortalitate de coronavirus din întreaga lume”.

    https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/infectarea-lui-trump-o-bomba-care-a-explodat-in-mijlocul-campaniei-electorale-cu-o-luna-inainte-de-alegeri-cine-profita

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.