Roata și dacă este pătrată, tot se învârte…

Există un soi de oameni, îi găsești peste tot, în afaceri, în politică, în viața reală și din păcate în viața confesională. Ei sunt totdeauna în toate, nu ratează nici o nouă oportunitate și lasă impresia că toată lumea e la picioarele lor. Se întâmplă uneori că acești oportuniști neobosiți se trezesc pierzând oportunitatea vieții lor, exact ca hoțul care cățărându-se în copacul de lângă casă, cade din copac exact în momentul când era gata să intre în casă prin geamul deschis.

Ce poți învăța din lecțiile oferite de soarta hoțului căzut din copac, a oportunistului care pierde oportunitatea?

1. Mai întâi, orice construcție artificială nu are viață lungă. Așa e în politică, în afaceri, în viața reală și chiar în cea confesională. „Picioarele de lut” se prăbușesc până la urmă sub presiunea gonflării, indiferent cât de spectaculoase par la un moment dat și indiferent cât de strălucitor pare „capul de aur”.

2. Apoi, asta e soarta celor care au prosperat folosindu-se de tot felul de jocuri de culise și mizând pe naivitatea celorlalți. Aceștia depind exclusiv de aranjamente și oportunități, numai că la un moment dat ajung să aibă soarta căpușei care s-a umflat atât de tare încât s-a spart. Cei mai afectați de căderea din copac a amatorului de oportunități sunt cei care depind exclusiv de soarta lui. Și în secunda în care el se prăbușește trage după el tot.

3. Și încă ceva, oprtunistul care pierde oportunitatea, pe mâna lui, demonstrează din nou că răbdarea este o virtute. Așa e în politică, în afaceri, în viața reală și chiar în cea confesională. Cu răbdare se rezolvă în cel mai favorabil mod cu putință chestiunile cele mai arzătoare, cu rabdare se câștigă marile bătălii, cu răbdare sunt puși acolo unde le este locul toți oportuniștii căzuți din copac și frustrați că „poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul” (Abraham Lincoln).

Cu timpul marii oportuniști rămân pe margine, plângând singuri pe mormântul fără flori al oportunităților pierdute și vărsându-și din când în când (direct sau prin interpuși) veninul pe rețelele de socializare și privind cum cu răbdare alții au oportunitatea să facă istorie. Până la urmă, nici măcar ironie nu e. E doar logica vieții, adică roata și dacă este pătrată, tot se învârte.

Samy Tuțac

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.