Cuvintele sunt prea mici ca să cuprindă în ele întreaga pierdere a unui om de mare valoare”.

Cu mai puțin de 6 luni în urmă făceam o postare în care spuneam că “cuvintele sunt prea mici ca să cuprindă în ele întreaga pierdere a unui om de mare valoare”. Mă redeream atunci la pierderea prin plecarea lui acasă a fratelui Ioan Chimiveș. Astăzi a venit rândul familiei Cînpan și a rudelor lor să plângă despărțirea de soțul, tatăl, bunicul, unchiul sau fratele lor. Biserica Penticostala Maranata din Ghiroda l-a pierdut azi pe cel mai tânăr dintre cei 4 pastori care au slujit comunitatea în ultimii 30 de ani. De asemenea multele biserici, mari și mici, pe care el le-a păstorit la est de Ghiroda îi vor simți profund lipsa.

Fratele Liviu Cînpan, așa cum îl chemam noi, îmi va rămâne în inimă ca un om harnic, devotat, constant, statornic, calm și smerit. Dar poate calitatea sa cea mai frumoasă a fost inima caldă. El a fost un om deschis pentru oricine; zâmbetul său larg înleznea mereu interacțiunea cu el; mâna lui mare și caldă transmitea sinceritatea prieteniei. Mulți dintre tinerii predicatori am fost încurajați adesea de el și am primit oportunitatea de a sluji prin predicare în comunitățile pe care dânsul le-a păstorit.

Rămâne în urma sa un model de slujire cu sacrificiu, dedicată și constantă, pentru care fratele Liviu își va primi mult meritata răsplată. Dumnezeu să binecuvânteze familia îndurerată și bisericile lui Hristos pe care el le-a slujit!

“Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine; nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi, când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.” (Apostolul Petru)

Andrei Brăescu

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.