O bătrână stă la o masă într-o cofetărie. Chelnerița aduce meniul și-i cere comanda.
Bătrâna răspunde:
– Cât costă o felie de tort?
Chelnerița răspunde:
– 3 lei.
Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și apoi întreabă din nou:
– … și cât costă cea mai mică?
Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit.
I-a răspuns:
– 2 lei.
– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, a răspuns bătrâna.
Chelnerița a adus felia de tort enervată și imediat a pus nota de plată pe masă gândindu-se ca nu cumva să plece imediat băbuța…și să nu achite.
Bătrâna, mâncând foarte încet și cu plăcere tortul, s-a ridicat încet, a pus banii pe masă, a scris ceva pe o foaie de hartie și a plecat.
Pe marginea farfurioarei mai lăsase un plic.
Când chelnerița s-a dus să curețe masa, a observat că bătrâna îi lăsase bacșiș un leu.
Emoția și surpriza i-au adus o suferință în suflet nespusă.
S-a întors repede să caute bătrâna pentru a-i returna bănuțul și a-i multumi.
Era prea târziu, plecase.
I-a părut rău că a judecat-o pe bătrână ieftin.
Bătrâna avea doar trei lei și tocmai luase o felie de tort de doi lei pentru a-i da un leu ca dar.
Apropiindu-se tanăra de masa unde a stat bătrâna, observă un plic pe care il deschise și descoperi o poză:
Era o fotografie cu chipul mai tanar al batranei ținand in brate un copil.
Apoi citi si biletul lăsat pt.ea în plic pe masă:
Maria,
Nu mă cunoști…
Părinții tăi acum 20 de ani au avut un accident și au murit.
Te-am crescut pană la 3 ani, apoi și eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată.
Te-am gasit greu, iar astazi am vazut in tine pe fiica mea. Mare bucurie!
Semeni leit cu ea!
Te iubesc nespus!
Acum am plecat la azilul de unde sunt…
Nu mă căuta…
Ai aici adresa si o cheie unde vei gasi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta si a viitorilor tăi copii…
Nu plange…
Te imbrățisez cu mult dor și drag,
Bunica Ana.
Tanăra izbucni in lacrimi… și săruta poza si scrisoarea.
Cu 1 leu în mană statea si privea la ceruri.
După 2 săptamani de căutari gasise azilul unde statea bunica.
Cand a ajuns acolo cineva o asteptă pe Maria și spuse:
– Vă rog să ne iertați.
Bunica Ana a plecat la ceruri acum 4 zile.
Știa că veți veni si v- a lasat cateva cadouri.
Vedeți casa nouă de alaturi ??
Este construită de ea pentru batrani singuri…Ați avut o bunică minunată.
Tănara se așeză pe un scaun și cuprinsese fața cu palmele sale, iar printre ele curgeau picuri de lacrimi…
Era durerea adancă pentru bunica ei.

Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite.
Pentru că înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești între pereții săi, să îi cunoști temerile și grijile lui.
Nu lovi!
Nu folosi cuvinte ca o armă pentru că doare!
Vei fi urmarit toată viața de rautatea lor…
Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței.
Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu ii cunoști, dar ii judeci după aparențe.
(Anonim)