Fără să-I pun întrebări lui Dumnezeu …

“Se duc oamenii de bine” (Is 57:1), “se duc oamenii evlavioși” (Ps 12:1) – sunt primele expresii care mi-au venit în minte atunci când Nelu Popescu a plecat la Cel ce este Veșnic. Sunt de fapt expresii pe care le auzim tot mai des în vremurile tulburi pe care le trăim, vremuri dominate de minciună, ură, răzvrătire, nemulțumire, blesteme și ipocrizie. Pier oamenii evlavioși, credincioși și nimănui nu-i pasă și sigur că întrebarea care îți vine automat în minte este: de ce, Doamne!
Astăzi, însă, nu vreau să-I pun întrebări lui Dumnezeu, nu pentru că aș cunoaște toate răspunsurile, ci pentru că eu cred în hotărârile lui Dumnezeu (acestea sunt bune și drepte) și mai mult, cred în promisiunile Lui (și acestea îmi mângăie sufletul).
Îl cunosc pe colegul și fratele Nelu Popescu de aproape 27 de ani. În tot acest timp a avut două job-uri. Ambele cu normă întreagă. Niciunul n-a fost tratat cu superficialitate ci cu disciplină, consecvență și rigurozitate. Dacă mai bine de 40 de ani a lucrat într-o Companie care a adus și aduce lumina în casele oamenilor, în tot acest timp, în diverse feluri sau forme, fără rabat și fără a precupeți niciun efort, a lucrat într-o “Companie”, într-o INSTITUȚIE care a adus și aduce LUMINA în inimile oamenilor. Și cred că acest job, aceasta slujbă, i-a plăcut cel mai mult.
În aceste momente, mă alătur familiei și spun că trecerea lui Nelu Popescu în neființă este o pierdere pentru mine, este o pierdere pentru Biserică și este o pierdere pentru societate. Sunt tot mai puțini oameni de bine, iar echilibru dintre bine și rău este tot mai precar.
În ceea ce mă privește, am pierdut un om care se ruga în fiecare zi pentru mine (acest lucru îmi dădea liniște, confort, siguranță și încredere), am pierdut un om de la care am primit sfaturi în momentele dificile ale vieții, am pierdut un om care, cu temeinicie, a pus mai multe cărămizi la construcția mea ca om, atât în domeniul profesional, cât și în domeniul slujirii Celui ce ne-a creat și ne-a mântuit.
Am învățat de la el disciplina și am învățat să fiu un om înțelept și echilibrat. Și cred că cel mai frumos lucru a fost că, am învâțat de la el să-L iubesc și să-L slujesc pe Dumnezeu, înțelegând că trebuie să-L las pe Dumnezeu să-mi facă un nume și înțelegând că o viață din belșug nu este doar o viață plină de succes ci și o viață plină de semnificație. El mi-a arătat o astfel de viață și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.
În numele Transelectrica Timișoara și în nume personal adresez condoleanțe familiei și zic ca Dumnezeu să vă mângăie inimile.
Dacă în urmă cu 4 ani și jumătate, la sfarșitul activitâții sale profesionale i-am mulțumit pentru întreaga activitate și i-am oferit un premiu, știu cu siguranță că acum îl “așteaptă cununa neprihănirii, pe care i-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept”. Cred acest lucru pentru că el a murit in Domnul, Domnul a fost glorificat prin viața lui, iar faptele lui îl urmează. Și astăzi v-am vorbit doar de o mică parte din faptele lui.
Chiar dacă astăzi este o zi de jale, dați-mi voie să-mi exprim bucuria și multumirea că am cunoscut un astfel de OM.
Mai întâi, îndreptându-mi ochii spre cer, spun, multumesc Doamne, iar apoi, multumesc domn’ Popescu.
Cu speranța și bucuria revederii,
Luca Iacobici

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.