CU UNII MUMĂ ȘI CU ALȚII CIUMĂ

Slujbele religioase ținute cu prilejul sărbătorii ortodoxe, Adormirea Maicii Domnului, mi-au dat prilejul să văd încă o dată, că Poliția Română și cei ce o coordonează acționează după principiul „cu unii mumă și cu alții ciumă”.

În timp ce prefectul de Timiș, Doamna Liliana Oneț, și cei ce i se subordonează au făcut eforturi susținute ca să limiteze – contrar legii – slujbele religioase ale penticostalilor la 20 de persoane în interior și la 50 de persoane în exterior, la slujbele sărbătorii Sfântă Maria, numărul nu a fost nicidecum o problemă. Cel puțin așa a declarat prefectul de Cluj, responsabil în fața aceluiași guvern, ca și Doamna Oneț.

„Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice, astfel că nu se supun restricțiilor de 500 de participanți”, a declarat sâmbătă prefectul Clujului, Mircea Abrudean. Conform acestuia, adunările religioase nu au limitare la numărul de participanţi și „se respectă măsurile de distanţare”. – citat din Stiri pe Surse 15 august 2020, 8.40

Că domnul prefect de Cluj a avut perfectă dreptate, nu am nici o îndoială, deoarece se pare că domnia sa a mai citit prin Ordinul comun dat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Afacerilor Interne și avizat mai apoi de Secretariatul de Stat pentru Culte, privitor la desfășurarea activităților religioase în starea de alertă.

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/226854

Ceea ce mă nedumirește pe mine este că reprezentanții Guvernului și ai Ministerului Afacerilor Interne din Timiș se pare că acționează după legea care le convine dumnealor, nu după legile în vigoare, asumându-și chiar redefinirea slujbelor religioase după bunul plac, numai ca să îi poată pune la punct pe penticostali. Slujba în aer liber a Bisericii Penticostale Poarta Cerului, din 26 iulie, a fost numită ba eveniment privat, ba procesiune religioasă, doar, doar să o poată încadra cumva, undeva, ca să se poată aplica amenzi usturătoare credincioșilor penticostali.

Și au făcut-o… Lată de tot… 145 de persoane amendate, în sumă totală de aprox. 40.000 lei.

Rămâne totuși o întrebare: Nu miroase a discriminare?

https://www.facebook.com/1351993189/posts/10217677562834815/?extid=cdbURnIJEeG2Sydv&d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la CU UNII MUMĂ ȘI CU ALȚII CIUMĂ

  1. Alin Cristea zice:

    ATENTIE! Evanghelicii romani ar trebui sa fie mai seriosi si mai putin senzationalisti.

    Apreciat de 1 persoană

  2. George zice:

    Corect frate Alin Cristea punctul de vedere.
    Dar, de altfel, și articolul de față mi-a plăcut foarte mult.
    Frate Ciprian, la articolul de azi „Glasul lui Ieremia vorbind astăzi unei mari părți a bisericii tot mai apostate”, pe care l-ați văzut, așteptam să întăriți la punctul 1 unele aspecte, ca penticostal autentic cu autoritate. La toate cultele serioase, Biblia e norma. Dar de ce nu ASCULTĂ unii creștini (mulți) și unele culte ceea ce vorbește Domnul azi, în fiecare zi, căci El e Același dintotdeauna, cum de zic unii că… E de așteptat ca să infuzați ceea ce practica, viața, vă spune că lipsește altor culte și să nu vă mulțumiți cu fraze biblice care atenționează dar nu mișcă pe nimeni. Acum „ei” nu mai întreabă pe Domnul, de ce? Sau întreabă dar nu aud nici un răspuns. N-am putut să scriu mai bine, dar în fond vreau să semnalez că problema întunecată e cesaționismul care le blochează propășire și. practic, poate fi vorba de hulă și de necredință, iar cei care au lumina nu strigă până ce se poate înțelege.

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.