MISIUNEA LUI DUMNEZEU ȘI ÎMPLINIREA NOASTRĂ

Dumnezeu ne-a încredințat responsabilitatea de a ne implica in misiunea Lui, nu doar pentru ca El să-și împlinească planurile Lui în lumea aceasta prin noi, ci și pentru ca noi să trăim cu adevărat împliniți în această lume. Prin nașterea din nou, Dumnezeu ne-a conceput în așa fel încât, doar dacă ne îndeplinim responsabilitatea încredințată de El suntem cu adevărat împliniți; de asemenea, responsabilitatea încredințată de Dumnezeu, așa a fost concepută de El încât să ne aducă împlinire atunci când o îndeplinim. Sacrificiul pe care-l facem atunci când ne implicăm în misiunea lui Dumnezeu, este un sacrificiu deosebit, este un sacrificiu care ne aduce împlinire nu pagubă; este un sacrificiu care deși-l simțim pe pielea noastră, inima noastră este împlinită. Această împlinire o putem înțelege și experimenta, doar atunci când începem să ne aducem aportul la misiunea lui Dumnezeu.
Cei care doriți să vă rugați pentru creștinii persecutați, săptămână viitoare ne rugăm pentru cei din Myanmar.
Fiți mult binecuvântați!

Silviu Luncan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.