Poveste de viata

Avionul spre Paris mai avea câteva minute până la decolare. Ultimul pasager după care stewardesa a închis ușa avionului, era o fetiță. A urcat singură în avion, cu biletul în mână, și-a căutat atentă locul și s-a așezat pe scaunul liber care era lângă mine. Se vedea că este o fetiță educată, încrezătoare și inteligentă. S-a uitat la mine, mi-a zâmbit, apoi a scos o carte și a început să coloreze. În ciuda vârstei fragede, cel mult 8 ani, nu avea gesturi de nervozitate sau neliniște la decolarea avionului. Zborul nu a fost deloc plăcut. A fost furtună și multe turbulențe. La un moment dat, o zguduitură puternică a făcut ca toată lumea să devină foarte agitată și nervoasă. Fetița de lângă mine și-a păstrat calmul și seninătatea în tot acest timp…
„Cum o fi reușit și de unde atâta calm?” gândeam privindu-i chipul senin, în timp ce o femeie mai gălăgioasă a întrebat-o:
– Fetițo, ție nu ți-e frică?
– Nu doamnă… i-a răspuns fetița, și uitându-se la cartea ei a continuat:
– Tatăl meu este pilotul…

Pe parcursul călătoriei noastre, a vieții pe Pământ, ne vom întâlni cu evenimente care ne vor zgudui ca într-o turbulență. Vor fi momente când nu vom mai simți pământul sub picioare și picioarele noastre nu vor călca pe un teren sigur. Nu vom avea de ce să ne sprijnim… vom fi nesiguri. În vremuri ca acestea trebuie să ne amintim că Tatăl nostru este pilotul…

(Internet)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.