Invață-mă arta pașilor mici – rugăciunea lui Antoine de Saint-Exupéry

„Doamne, nu îți cer miracole sau lucruri nemaiauzite, îți cer doar putere în fiecare zi a vieții mele. Învață-mă arta pașilor mici.

Dă-mi atenție și ingeniozitate astfel ca, zi după zi, să experimentez și să descopăr lucruri cu entuziasm.

Ajută-mă să îmi folosesc timpul mai bine. Îngăduie-mi darul de a distinge între ce este cu adevărat important și ce nu.

Mă rog ție pentru a-mi oferi puterea moderației și a disciplinei astfel încât nu doar să alerg de la un capăt la altul al vieții mele, ci să îmi planific timpul rațional și să pot vedea și vârful muntelui, dar și valea, și totodată să-mi pot găsi timp uneori și pentru bucuria artei.

Ajută-mă să înțeleg că visurile nu mă pot ajuta. Nici visurile trecutului, nici visurile viitorului. Ajută-mă mai bine să fiu prezent aici și acum și să accept că acest moment este cel mai important, cel care contează cu adevărat.

Apără-mă de convingerea că totul în viață trebuie să fie lin și ușor.

Ajută-mă să conștientizez că toate greutățile, problemele, obstacolelele și înfrângerile fac parte în mod firesc din procesul vieții și ele sunt ca noi să putem evolua și crește.

Nu mă lăsă să uit că inima se poate afla în conflict cu rațiunea. Trimite-mi, te rog, persoana potrivită la momentul potrivit, cea care va avea curajul să-mi spună adevărul și să o facă cu iubire! Uneori adevărul nu ni-l spunem noi, ci alții.

Știu că multe probleme se rezolvă de la sine dacă suntem calmi așa că învață-mă să am răbdare.

Tu știi câtă nevoie avem de prietenie. Fă-mă să fiu demn de cel mai frumos, tandru și fragil dar al vieții.

Oferă-mi suficientă imaginație astfel încât să pot împărtăși cu cineva, în cuvinte sau în tăcere, din căldura inimii mele.

Protejează-mă de teama că viața ar putea să-mi alunece printre degete și să ratez multe din ea.

Nu-mi da ceea ce îmi doresc, ci ceea îmi trebuie cu adevărat.

Învață-mă arta pașilor mici.”

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Invață-mă arta pașilor mici – rugăciunea lui Antoine de Saint-Exupéry

  1. Pingback: Invață-mă arta pașilor mici – rugăciunea lui Antoine de Saint-Exupéry – … din suflet pentru suflet !

Comentariile sunt închise.