Jurnal malgaș

…să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu… 

Faptele Apostolilor 26:18 

Îndrăgostit de natură, admirând și fotografiile pe care Marcel Șaitiș le trimite deseori din Madagascar, mi-am dorit de mai mulți ani să vizitez această țară. Sigur, în primul rând, am vrut să ajung în Insula Roșie pentru a fi cu echipa APME de acolo și a o încuraja în slujire, pentru a întâlni liderii bisericii lui Hristos de aici și a găsi modalități de cooperare în lucrare, pentru a propovădui Vestea Bună oamenilor pierduți din satele risipite prin pădurea tropicală, dar, sincer, mi-am dorit să călătoresc și pentru a mă bucura de lucrarea măreață a Creatorului nostru, lucrare care aici are o expresie mai aparte. 

Zidirea Lui, chiar dacă poartă amprenta păcatului și semnele abuzului omului, este încă de o frumusețe rară. Exploziile de culori vii, însuflețite, ale orhideelor, verdele crud al teraselor cu orez răspândite până în inima celor mai înalți și sălbatici munți, râurile sângerii care șerpuiesc zgomotoase printre dealurile ca niște domuri de biserici bizantine înainte de a se topi în mlaștinile care mustesc de viață, plajele superbe, cu nisipuri fine, străjuite de palmieri singuratici, apusuri de soare mirifice care coboară domol peste pădurile de mangrove, trufașii baobabi milenari care parcă susțin cerul cu crengile lor slute, sunt doar câteva dintre sutele de imagini care mi-au rămas fixate pe retină acum când scriu. 

Practic, aproape oriunde ai privi, poți surprinde sau ești surprins de un cadru pitoresc de o frumusețe rară, aparte. Uneori ți-ai dori ca ochiul să fie o cameră foto, care să imortalizeze totul, pentru că tot ceea ce surprinzi între două clipiri de pleoapă este unic și irepetabil. Ai impresia că până și colibele de bârne sau casele simple din cărămidă roșie ale locuitorilor, aparțin doar acestei lumi și se integrează doar în acest peisaj.

Chiar dacă se spune că o fotografie comunică mai mult decât o mie de cuvinte, ea are limitele ei. Nu poate imortaliza mirosurile și temperatura și, dacă e vorba de oameni, rareori surprinde durerea, zbuciumul, frica sau alienarea care se ascund în spatele chipurilor lor. Madagascarul nu înseamnă doar peisaje de vis. Madagascarul este înainte de toate patria a peste 25 de milioane de oameni creați de Dumnezeu și care, cei mai mulți, trăiesc în cea mai cruntă mizerie și sărăcie. Și nu poți explica decât în nota tulburătoare a consecințelor păcatului faptul că, într-una dintre cele mai frumoase și mai bogate țări în resurse, trăiesc unii dintre cei mai săraci oameni de pe planetă. 

Mai mult, condiția fizică și spirituală a majorității lor este alterată permanent de credințele animiste care îi țin legați în lanțurile fricii. Cei mai mulți malgași sunt sincretiști: chiar dacă public mărturisesc faptul că sunt creștini, se duc duminica la biserică, în realitate ei sunt niște sclavi ai fricii de spiritele strămoșilor pe care trebuie să le îmbuneze aducând sacrificii. Și aleargă la spiritele înaintașilor lor mai ales când sunt bolnavi și au probleme.

Din cele 25 de țări în care APME are misionari, în Madagascar se află cea mai mare echipă: șase adulți și șase copii (Marcel & Ioana Șaitiș cu 4 copii, Florin & Alina Popa cu 2 copii, Denisa Moldovan și Tabita Micu). Cu toții sunt chemați de Dumnezeu în această țară pentru a se pune în slujba Lui în acest demers de a strămuta, prin harul Lui, cât mai mulți malgași de sub puterea întunericului în Împărăția păcii și a luminii. Mijloacele prin care ei o fac sunt multiple: evanghelizări, plantare de biserici, instruire a slujitorilor locali, lucrări cu copiii, proiecte medicale și educaționale, realizarea de emisiuni radio sau construirea de biserici. 

M-am bucurat să petrec, împreună cu Irina, soția mea, un timp de calitate atât cu echipa APME, cât și cu fiecare în parte, să văd că lucrează în unitate și că Marcel și Ioana Șaitiș sunt gata să împărtășească nu doar din experiența lor cu mai noii sosiți, dar și o bună parte din proiectele începute de ei (Joy4Madagascar). 

O mulțumire sufletească deosebită am avut-o când, discutând cu liderii din executivul Bisericii Penticostale din Madagascar (AoG), cu care am avut în Antsirabe o conferință de o zi, ei și-au exprimat recunoștința față de bisericile din România pentru trimiterea misionarilor noștri acolo. 

Mi-au spus că echipa noastră este pentru ei o mare binecuvântare și că lucrarea bisericii malgașe, în special în regiunea Antsirabe, a luat un nou avânt datorită aportului deosebit pe care l-au adus românii. Desigur, slujirea misionarilor noștri acolo se datorează sprijinului consecvent al multor biserici românești din țară și din diaspora și al multor credincioși care se roagă, dăruiesc sau chiar călătoresc în Madagascar pentru a se implica pe termen scurt în proiectele de acolo.

Chiar dacă nu mai sunt tânăr și într-un interval foarte scurt de timp am fost nevoit să străbat peste 25.000 de kilometri cu avionul, mașina, elicopterul, piroga, velo-puss-ul (bicicletă cu trei roți, condusă de un localnic) sau pe jos, din Cluj (via București, Paris, Antananarivo) până în Antsirabe, de la Oceanul Indian la Marea Mozambicului, din Manakara până în satele izolate din pădurea tropicală (unde se poate ajunge doar cu elicopterul), predicând deseori la temperaturi de 35-40 grade Celsius, într-un ritm epuizant, Dumnezeu m-a întărit să pot sluji împreună cu misionarii noștri și cu păstorii locali și să am această experiență misionară pe termen scurt de neuitat. 

Am făcut sute de fotografii care îmi vor reaminti de frumusețea acestei țări și de anumite locuri pe care le-am vizitat în treacăt. Dar nicio fotografie nu va putea imortaliza bucuria din inimă pe care am trăit-o văzând cum oamenii aleargă să audă Evanghelia, venind uneori plini de noroi din câmpurile de orez, văzând sute de copiii așezați jos și ascultând nemișcați Cuvântul Domnului, văzând cum Împărăția Lui se extinde în cele mai izolate locuri din lume și cum bărbați și femei își mărturisesc credința fiind botezați în apele râurilor de munte.

Citiți mai mult:

https://noifrontiere.ro/jurnal-malgas/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.