MAI APROAPE DE CER – 2020

Duminică – 05 iulie – ora 18:00

Dacă te simți căzut și nu mai ai putere să te ridici…
Dacă problemele vieții te-au copleșit și nu mai vezi nici o soluție la falimentul în care te afli…
Dacă ți-e sufletul pustiu și gol, sau… pur și simplu, îți dorești să trăiești MAI APROAPE DE CER…
Te invităm să asculți mărturia dramatică a unui om al cărui destin a fost realmente transformat de Dumnezeu.

După ce în copilărie a rămas fără ambele mâini, după o adolescență în care și-a exprimat mânia și revolta față de Dumnezeu, viața lui capătă un nou sens.
Astăzi, SERGIU NICHESCU – omul fără mâini – pictează și scrie, folosește computerul și telefonul mobil, își crește cei trei copii împreună cu soția lui, Ligia, dar mai presus de orice, călătorește în toată lumea pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și a vorbi oamenilor despre puterea transformatoare și plină de speranță a Evangheliei lui Hristos.

Duminică, SERGIU ȘI LIGIA NICHESCU vor fi împreună cu noi, în Hunedoara. Vino să îi cunoști, să le asculți mărturia și să te bucuri de mesajul cântărilor interpretate de DOREL PANTEA și GRUPUL HRISTIC.

Ne întâlnim în aceeași locație – Parcul Liceului ”Matei Corvin” Hunedoara (fostul Liceu Industrial Nr. 1 sau Școala de Ucenici). Pentru accesul cu mijloace auto se poate folosi intrarea situată vizavi de Spitalul Municipal.
Începând cu ora 18:00 – În aer liber – Cu respectarea tuturor măsurilor sanitare și de distanțare socială.

Învită-ți prietenii și vino, dacă vrei să fii… MAI APROAPE DE CER!

(pastor Marius Hanganu)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.