Comunicat – Conferința Transilvania Sud – cu privire la pastorul Iacob Coman

În urma ședinței Comitetului Executiv al Conferinței Transilvania de Sud din data de 24 iunie 2020 și a informațiilor apărute în spațiul public despre situația fratelui nostru, pastorul Iacob Coman, angajat al Bisericii Adventiste din Transilvania de Sud, vă transmitem următoarele:

• în data de 24 iunie 2020, conducerea Conferinței Transilvania de Sud a analizat propunerile comisiilor anterioare și i-a suspendat anumite atribuții pastorale pe o perioadă de 60 de zile;
• conducerea Bisericii îi retrage pastorului Iacob Coman doar dreptul de a oficia, în perioada menționată, botezuri, cununii, Sfânta Cină sau adunări administrative, fără a-i fi afectate celelalte atribuții pastorale;
• pastorul Iacob Coman are 30 de zile la dispoziție pentru a contesta decizia, adresându-se forurilor superioare ale Bisericii;
• în fața consiliului de conducere, pastorul Iacob Coman și-a recunoscut vinovăția pentru o serie de greșeli pe care le-a făcut în ultimul timp;
• sancțiunea a fost provocată de mai multe greșeli ale fratelui nostru, nu doar de ceremoniile desfășurate în timpul pandemiei; ea este imparțială și urmărește îndreptarea unor aspecte din slujirea sa pastorală;
• decizia este o practică funcțională și face parte din viața administrativă a Bisericii, proceduri similare fiind folosite în mod frecvent și nediscriminatoriu în activitatea pastorală; scopul lor este o slujire pastorală eficientă, care cuprinde toate domeniile de activitate, implicit predicarea și exprimarea în spațiul public;
• discuțiile despre activitatea pastorului Iacob Coman în Biserică au început cu mult timp înainte, iar în luna februarie 2020, înainte de pandemie, a fost formulată o mustrare scrisă pentru abateri repetate;
• de-a lungul timpului, demersul Conferinței de a îndrepta aspectele semnalate a întâmpinat o atitudine lipsită de dialog constructiv;
• pentru a proteja imaginea fratelui Iacob Coman și din dorința de a continua colaborarea pastorală cu acesta, nu precizăm aici argumentele, dar ținem să menționăm că informațiile referitoare la fratele nostru care au fost postate pe Facebook sunt incomplete și eronate;
• nu considerăm potrivit ca o problemă instituțională să devină subiect de dezbatere publică, pentru că nu dorim să expunem într-un mod nejustificat imaginea fratelui pastor Iacob Coman și cea a Bisericii Adventiste;
• Biserica Adventistă din Transilvania de Sud își exprimă în mod public dorința de a continua colaborarea cu fratele pastor Iacob Coman;
• Activitatea de peste 24 de ani a pastorului Iacob Coman, dar și experiențele spirituale bogate, prezente în fiecare generație a familiei sale, ne dau speranța că situația actuală reprezintă un episod trecător, pe care îl vom depăși cu duh de înțelepciune primit din partea lui Dumnezeu.

Înțelegem nemulțumirea produsă unor credincioși și dorim ca opiniile exprimate pe acest subiect să fie făcute în cunoștință de cauză, raportându-ne la el cu înțelepciune. În situația de față, facem apel la înțelegere și răbdare creștină. Vă invităm ca prin rugăciune să manifestăm o atitudine responsabilă, de susținere a colegului nostru Iacob Coman, precum și a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Comitetul Executiv al Conferinței Transilvania de Sud
Târgu Mureș, 25 iunie 2020

https://adventistsud.ro/ro/categorie/asociatia-pastorala/comunicat-conferinta-transilvania-sud-1?fbclid=IwAR1nf8pbvXIEQGGJWRDYjAvjTDDdud67NZ6Q-ZbgqQ2_KlCLKowmykMGeAIDa

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.