Sonetul Pâinii

La moara lui Felix

DSC_0170

Sub cer senin brăzdat de ciocârlii,
Cuptorul verii pârguiește lanul
Pe vatra-ntinsă cât e bărăganul,
Cu maci pe buza țestului, făclii.

E drumul greu spre spicul ca șofranul:
Un bob de grâu, pământ tăiat felii,
Apoi un spic crescând prin vijelii
Și împlinirea-n holda ca oceanul.

Ne-ai dat, Divine, pâinea prinsă-n glie
Și-Ți mulțumim, dar vrem mai mult de-atât,
Știind acum ce-n Cartea sfântă scrie.

Te vrem pe Tine, deci, numaidecât,
Căci tu ești, Domnul nostru, Pâinea vie,
Ești Pâinea ce din cer s-a coborât!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 19 iunie 2020

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.