Ordinare de diacon la Biserica „Betania” Getafe

Duminică, 31 Mai a fost ziua în care Biserica Penticostală „Betania” Getafe și-a redeschis din nou porțile, după mai bine de două luni, în care comunitatea a fost obligată să stea acasă. Bineînțeles, respectând toate regulile impuse de către autorități, atât în ceea ce privește numărul de participanți, cât și cele specifice unei întruniri publice, în acest context.

Important este totuși că frații au putut să revină la Casa Domnului, să aibă părtășie împreună, să cânte, să se roage, să asculte Cuvântul Evangheliei și să servească Cina Domnului.

Pentru a putea respecta regulile impuse, membralitatea a fost împărțită în două, o parte venind la biserică dimineața de la ora 10:00, iar cealaltă parte, de la ora 11:30.

La programul al doilea, pe lângă părtășia frățească și Cina Domnului, s-a procedat la ordinarea în slujire a fratelui Ghiță Gog, care a fost investit în slujba de diacon. Alături de frații slujitori locali, pastorul Adi Szep și presbiterul Stănculeț Constantin, la acest eveniment a participat și pastorul Adi Moldovan, de la Biserica „Gosen” Madrid. Predica pastorului Moldovan a fost inspirată din 2 Timotei 4:1 – 5, tema centrală fiind: „Dumnezeu nu caută oameni perfecți, El caută oameni disponibili”

Serviciul divin de ordinare a fost coordonat de pastorul Adi Szep, iar rugăciunea de consacrare a fost rostită de pastorii Adi Moldovan și Adi Szep.

Fratele Ghiță Gog este originar din Gălpâia – Sălaj, este căsătorit cu Maria și slujește în Biserica din Getafe, de aproximativ 3 ani.

Ordinarea fratelui Ghiță trebuia să aibă loc în 14 Martie, dar din cauza restricțiilor impuse în acel moment, când bisericile au trebuit să fie închise, evenimentul a trebuit să fie amânat pentru o dată ulterioară.

Dumnezeu să binecuvinteze noul slujitor al Bisericii „Betania”, împreună cu ceilalți ce au pornit mai demult în această lucrare, și împreună să pună umărul la lucrarea Domnului!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.