„ 𝓞 𝓩𝓲 𝓢𝓹𝓮𝓬𝓲𝓪𝓵𝓪̆ 𝓵𝓪 𝓐𝓷𝓽𝓪𝓷𝓲𝓴𝓪𝓽𝓼𝓪𝓴𝓪❞

Astăzi am avut o altfel de întâlnire cu copiii din Antanikatsaka. Un program de evanghelizare, „picnic” și un timp plăcut de jocuri în aer liber. Deoarece pe lângă copiii care vin regulat la întâlnirile noastre, au fost mulți alții care au venit la invitația prietenilor lor, am ales o lecție despre Păcat-Salvare și am fost uimită să aflu că unii dintre ei nu știau despre Adam și Eva. Pentru a transmite cât mai clar mesajul evangheliei pe înțelesul copiilor, am slujit împreună cu Clarice care m-a tradus din limba engleză. În partea a doua am avut un timp minunat dedicat pentru jocuri (am împărțit în 3 echipe cei 80 de copii) și în urmă ne-am bucurat cu toții de sandvișuri și alte gustări.

La final am oferit fiecarui copil un rand de haine atât pentru că în Madagascar a început sezonul rece, cât și din cauza faptului că acești copii duc mare lipsă, îi văd cu aceleași haine aproape la fiecare întâlnire.

Mă rog ca Dumnezeu să binecuvinteze acești copilași și investiția noastră mică, să facă o diferență mare în viața lor. Mulțumesc pentru că sunteți alături!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.