Flori în mijlocul spinilor

Naama* și Pema* sunt două surori care au fost ucenicizate de unul din misionarii APME din Asia Centrală și care s-au convertit de la budism la creștinism.

Au spus familiei lor că au devenit creștine, lucru care i-a înfuriat, și au început să le persecute și să îi amenințe pe prietenii lor creștini. Au fost bătute, li s-au ars Bibliile și au fost supuse la mari presiuni psihologice ca să renunțe la credința în Isus. Lui Pema la început i-au interzis să meargă la facultate, i-au luat telefonul, au forțat-o să renunțe la traducerea unui set de povestiri Biblice în limba ei maternă și o țin sub supraveghere continuă.

Naama, sora mai mică a fost căsătorită forțat într-o familie de budiști. Cu toate că este tratată ca un obiect și persecutată, ea continuă să creadă în Isus și, în ciuda dificultăților, se luptă să își iubească și să-și slujească vrăjmașii, încercând să ducă lumina lui Hristos în familia aceasta prin exemplul personal de credință aplicată.

Faptul că sunt primele și singurele creștine (pe care noi le știm) din grupul lor etnic, face ca persecuția împotriva lor să fie mai intensă. Diavolul se luptă să fure credința din inimile lor, cu orice preț.

Ele au mare nevoie de rugăciunile noastre. Fie ca Dumnezeu să păzească credința, inima, trupul și duhul lor. Fie ca acest grup etnic să primească Vestea Bună a mântuirii prin Isus Hristos!

Mărturii primite de la o familie de misionari din Asia

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.