Tatăl meu

La moara lui Felix

bCând timpul încă nu zvâcnea-n secunde
Tiptil curgând prin boabe de nisip,
El a chemat „nimicul” să-i dea chip
Și-a dat coordonate la… „niciunde”.

A fost un început, și-a fost… „Să fie!”
Ca toate să apară prin Cuvânt,
Și nu doar admirabilul Pământ,
Ci stele în ciorchini de galaxie.

La toate le-a trasat căi siderale
Și toate voii Sale se supun,
Răsar prin voia-I sfântă când… apun,
Făcând dantele-n irizări astrale.

Pământului, care e casa noastră,
I-a dat un strai divin, desăvârșit,
În el „frumosul” fiind definit,
Și poartă-n spațiu toga lui albastră.

Creația întreagă-i o minune
Și-n toate Îl vedem Creator,
Căci El ne-a înzestrat strălucitor
Cu simțuri, sentimente, rațiune.

Scăpat de lanțuri, mi-am sfârșit robia
Când am privit, crezând, spre Dumnezeu,
Și-am înțeles că El e Tatăl meu
Și-mi dă ca moștenire… veșnicia!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 11 mai 2020

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.