COMUNICAT- Preşedintele Klaus Iohannis cu privire la redeschiderea bisericilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că serviciile religioase cu participarea credincioşilor vor putea fi organizate, după 15 mai, într-o primă etapă, în curtea sau în faţa bisericii.

„O temă pe care eu personal o consider foarte importantă şi ştiu că sunt mulţi români care consideră această chestiune foarte importantă – bisericile. Serviciile religioase cu credincioşi vor fi reluate în condiţii speciale – şi anume serviciile religioase cu credincioşi pot fi reluate, în prima fază, în curtea bisericii sau în faţa bisericii, deci în exterior. Credincioşii vor purta obligatoriu mască şi vor păstra distanţa de un metru şi jumătate. În a doua şi în a treia etapă aceste condiţii vor fi evident rediscutate, dar noi considerăm că este important să facem un prim pas şi să facem iarăşi posibile serviciile religioase cu credincioşi, repet în această etapă doar în aer liber”, a spus şeful statului, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni, în care a prezentat măsuri care vor fi luate după 15 mai, odată cu instituirea stării de alertă.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.