Clipe de-adâncă tihnă,

Îngenunchind lâng-un altar

De lemn dintr-o biserică de piatră

Pe timp de vară, așteptând ca Domnul

Să vorbească; văzduhul scară-i e

Tăcerii; a soarelu-i lumină

Mă-nvăluie, de parcă aș juca

Un mare rol. Iar spectatorii

Și mai strașnic; întreaga gloată strânsă

De suflete ce-așteaptă; ca mine,

Un mesaj.

Vorbește-mi, Doamne;

Dar nu încă. Iar când vorbesc,

Deși vorbești chiar Tu

Prin mine, ceva se pierde.

Iar tâlcul stă în adăstare.

Traducere: Ciprian Gheorghe-Luca