În picătura mea de viață

Nu-i loc decât pentru Hristos

Ce sorți ne întinde maiestuos

Cu fiecare dimineață

Spre necuprinsul Lui frumos

Și înspre slava Lui măreață.

Un cer de aur port în sânge

Și un senin de vis în suflet,

O umbră sfântă peste umblet

Și-un ferm picior ce firea-mi frânge

Și-așa răspund oricărui urlet

Și uri de lei ce se răsfrânge…

Mă-ajung din urmă și-mi cuprind

Chiar urma viselor în brațe,

Cu-n fler ce știe să se-agațe

De orice puțuri ce se-aprind,

Dar sufletești-le antebrațe

Numai criptează tot ce prind.

Cuprind fântânile cu apă,

O apă cu de toate cele

Dar sufletul nu-mi bea din ele,

Ci minunându-mă cum crapă

Pe fundul lor mulțimi de stele

Mi-ador Izvorul ce mă-adapă.

În picătura mea de viață

Numai e loc nici pentru mine

Căci Cel ce-A fost, Este și vine,

Mi-a pus în duh o Dimineață

Cu orizonturi noi, divine

Și-un jug, la slava Lui măreață.

23/03/2020*Ioan Hapca

(Zaragoza)