RECUNOAȘTE-ȚI DARUL, CUNOAȘTE-ȚI SCOPUL!

„Nu vă abateți de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire” (1Samuel 12:21)
Pentru a împlini misiunea la care te-a chemat Dumnezeu în viață, trebuie să-ți recunoști darul și să-ți cunoști scopul. Când totul e limpede în mintea ta și ți-ai luat un angajament în aceste două privințe, trebuie să demonstrezi două calități: disciplina și determinarea. Fritz Kreisler, unul dintre cei mai mari violoniști ai tuturor timpurilor, le-a avut pe amândouă. Carnegie Hall din New York devenea neîncăpătoare pentru mulțimea care venea să-l asculte. Însă drumul său spre succes a fost unul plin cu hopuri. Când era copil, nu-și dorea altceva decât să cânte la vioară, așa că părinții i-au plătit lecții de muzică. Însă progresul pe care l-a făcut nu a fost cel așteptat, și după câțiva ani a renunțat la aceste lecții. În următorii câțiva ani, la facultate și apoi la maturitate, a studiat medicina, dar nu a reușit să-și finalizeze studiile medicale. S-a înrolat în armată și nu a reușit să obțină promovarea. A demarat și a renunțat la multe alte proiecte. Dându-și seama că singurul succes de care s-a bucurat în viață a avut legătură cu vioara, s-a întors la profesoara sa și i-a spus: „Vreau să cânt!” Profesoara i-a spus: „Bine, te primesc înapoi la studiu, dar numai dacă dobândești calitatea necesară pentru a deveni un mare violonist. Trebuie să dai dovadă de hotărâre fermă, de dedicare totală!” Așadar, iată încă o dată care sunt pașii spre succes: 1) Recunoaște-ți darul. 2) Cunoaște-ți scopul. 3) Dedică-te acestui lucru indiferent cât timp durează. 4) Crede că Dumnezeu îți va binecuvânta eforturile.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.