Când lacrimi ard pe-al tău obraz

Când lacrimi ard pe-al tău obraz
Și-n suflet plânge cântul,
Când valuri grele de necaz
Lovesc talaz după talaz
Întunecându-ți gândul,

Când prietenii te părăsesc
Pe drum de suferință,
Când cei iubiți te ocolesc
În lumea traiului firesc
Și-a lipsei de credință,

Când nebăgat în seamă treci
Prin lumea de păcate,
Când sub povara grea te pleci
Și-n jurul tău sunt sloiuri reci
Și suferi nedreptate,

Când mergi desculț pe-a ta cărare,
Slăbit, fără putere,
Când plângi șoptit și-n piept te doare
Și-al tău pahar de întristare
E-amestecat cu “fiere”,

Când zorii te găsesc veghind
La geamul plâns de rouă,
Când, rugător, spre cer privind
Cu spinu-n suflet, suspinând,
Aștepți o veste nouă,

Nu te lăsa de-amar învins,
De duhul neputinței;
Și Domnu’-a fost zdrobit și-a plâns,
Dar chiar și moartea a învins
Pe calea suferinței!

Ascultă sfatul Său divin,
Ascultă-l în tăcere!
El știe drumul tău de chin
Și-al vieții tale lung suspin
Și-a ta curată vrere.

Păstorul Blând, Isus Hristos,
Din slăvile divine,
Coboară iubitor, duios,
Prin Duhul Sfânt și credincios,
În taină, lângă tine.

Cât timp vei fi-mbrăcat cu viață
În trupul muritor,
Primește sfânta Lui povață
Și-n timp cu soare și pe ceață
Și fii biruitor!

Căci după noaptea rece-a urii
Și lupta necurmată,
Veni-va ziua izbăvirii
Cu Tainele Neprihănirii
Și viața-adevărată.

Și chiar de nu-nțelegi deplin
Necazul ce ți-e dat,
Cu Domnu’-ajungi la mal senin,
Înveșmântat în strai divin
Și sufletul curat!
Gelu Ciobanu

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.