Moartea-n oală…

Când amvoanele sunt varză, în biserici este moartea-n oală…

Fenomenul „morții în oală” este tot mai frecvent în adunările evanghelice. Apatia în rândul membrilor bisericilor este tot mai răspândită, iar din păcate de prea multe ori sursa acesteia sunt amvoanele. De acolo se transmite viață sau moarte.

În vremea lui Elisei era foamete mare în țara lui Israel, inclusiv în Școala proorocilor condusă de Elisei. Unul din studenți a mers pe câmp și a cules niște dovleci sălbatici, i-a taiat și i-a aruncat în oala cu ciorbă. Foarte interesant, studentul acesta habar nu avea ce le-a oferit fraților săi, nu știa cât de toxică este mâncarea lui. De fapt „curcubetele” acelea sălbatice erau otrăvite, iar cei care mâncau din ele erau in pericol de moarte.

Când și-au dat seama de pericol, studenții au început să strige: „Moartea este in oală” și n-au mai mâncat din ciorba aceea. A fost nevoie de intervenția lui Elisei, omul lui Dumnezeu, pentru a drege ciorba otrăvită și pentru a oferi hrană sănătoasă studenților de la Școala proorocilor. Modul în care omul lui Dumnezeu a intervenit și a rezolvat problema este extrem de provocator pentru noi. A aruncat făină în oală și nu mai era nimic otravitor în ciorba aceea.

Mărturisesc că nu știu prea multe despre efectele terapeutice ale făinii și nici nu-mi plac spiritualizările, dar am văzut în această povestire o imagine a bisericilor de azi. Deși este foame după Cuvânt, nu pot să nu mă întreb ce se întâplă totuși cu amvoanele noastre? Oare nu ne-am prins că oamenii s-au cam săturat de ciorbe lungi cu verdețuri sălbatice? Câte „curcubete” necunoscute le mai oferim oamenilor? Oare auzim strigătul lor disperat, „moartea este în oală”? Cred că e periculos să producem indigestie credincioșilor oferindu-le ciorbă fără făină.

Mărtrisesc că nu știu exact nici ce înțeles spiritual are făina, dar cred că are legătură cu viața. Cred că ciorba fără făină de la școala lui Elisei este reprezentativă pentru predicile fără viață, fără Cuvânt și fără puterea Duhului Sfânt. Numai predicarea Cuvântului și lucrarea Duhului vor readuce viață, entuziasm și pasiune în bisericile unde s-a instalat moartea-n oală.

Omule a lui Dumnezeu, „făina” e la tine! Nu lăsa pe nimeni să dea oamenilor „ciorbă otrăvită!” Oamenii au nevoie de viață…!

Samy Tuțac

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.