Femeia!

A început olarul,încet și blând lucrarea

Și-a terminat,privind făptura aceea

Un chip de lut,un înger fără aripi

Și Creatorul spuse:azi am făcut femeia.

E firavă,plăpândă și totuși mută munții

Pe umeri să ducă,o lume întreagă poate

Să ierte,să mustre,să învețe,să aline

Și am pus în ea atâta bunătate.

I-am dăruit atâta întelepciune,

Și un crâmpei de cer,mereu ea poartă

Să poată oferi nestingherit iubire,

Și în necaz să cânte.Să plângă niciodată.

Să uite a ei durere,când altul cere milă

De are vreo tristețe,un zâmbet i-o ascunde

Să fie mângâiere,când inima ei plânge

Și peste valul vremi,mereu să fie punte.

Și mai târziu,prin grele suferințe

Ce a trecut, dar n-a luat in seamă

Atâtea grijuri și dureri uitate

Femeia a ajuns să fie mamă.

Din Cerul Său coboară, adesea Creatorul

S-o poarte pe-a Lui brațe,când greu a ostenit

Sunt nopți neadormite sau zile făr’ odihnă,

Putere-i dăruiește,când greu s-a prăbușit.

Un înger fără aripi,un suflet,o femeie!

Trăiește cu iubire,cu dor.Mereu cu teamă

Împarte bucuria, alungă supărarea

E totul…e deajuns să fie mamă!

Dana Balog.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.