Laodicea – o lecţie de viaţă sub cerul (prea) senin al Turciei

dyo

Una din dorinţele noastre cele mai arzătoare din timpul vizitei pe care am făcut-o în Turcia a fost aceea de a vedea, pe cât posibil, ce a mai rămas din cele şapte oraşe pomenite în capitolele doi şi trei ale Apocalipsei lui Ioan. Astfel am ajuns şi în Laodicea, în drum spre Pamukkale. Vizitarea acestui spaţiu, greu încercat în istoria sa, a fost o experienţă tulburătoare mai ales prin prisma cuvintelor Domnului nostru adresate Bisericii de aici (Apocalipsa 3:14-22).

“… nu eşti nici rece, nici în clocot …”

Intrarea în situl arheologic, care încă conţine zone aflate în excavaţie, este cât se poate de anostă, pe un drum prost asfaltat şi fără loc de parcare. La intrare o tăblie rudimentar plasată te direcţionează înspre punctul de taxare; acolo, nişte gardieni care n-au habar de vreo limbă de circulaţie internaţională vor încerca să ia şi pielea de pe tine…

Vezi articolul original 771 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.