Împotrivirea vieţii naturale

Dumnezeu e în control

„Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei.”Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi.

A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de…

Vezi articolul original 164 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.