Arhiva zilnică: decembrie 4, 2019

Vizionează „Familia Timofte – E Craciun acuma iar (Official Video)” pe YouTube

Publicat în Uncategorized

Asociația “Miros de Cer”

Dorești împreună cu copilul tău să faci o bucurie unui copil aflat în nevoie? Anul acesta oferim posibilitatea oricărui parinte/copil/tânăr să facă un pachet (cutie de pantofi) pentru un copil aflat în nevoie și să-l trimită prin curier/poștă la adresa … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized

Restart pe drumul cimitirului

Inițial publicat pe La moara lui Felix:
Cetatea galileeană Nain, însemnând „fericire”, părea privilegiată din punct de vedere al cadrului natural. Cuibărită confortabil la poalele Micului Hermon, se afla la cumpăna apelor dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, beneficiind…

Publicat în Uncategorized

Cu Dumnezeu înainte, până la capăt!

Ce frumoasa este viața petrecută alături de Dumnezeu, o minunată și extraordinară aventură! Noi cei din Familia Izvorul Vieții suntem RECUNOSCATORI lui Dumnezeu pentru PURTAREA de GRIJA și PROTECȚIA oferită pe parcursul celor 8 ani de existență o comunitatii. RECUNOSTEAM … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized

Concert Caritabil

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

La mulți ani buni și rodnici Izvorul Vieții!

Moise omul lui Dumnezeu, afirma la un moment dat „vedem cum ni se duc anii ca un sunet.” Ce adevăr! Atât de repede se scurg anii, în marea clepsidră a timpului… Iată-ne azi, în viață și plini de bucurie pentru … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii