Rugăciune de 1 decembrie 2019

E ziua națiunii române…şi prin gândurile mele se perindă imaginea unei țări cuprinse de dureri, abandonuri, compromisuri, trădări, neîmpliniri, duplicități…

O, Doamne!

Ce pot să cer pentru aceasta țară, decât îndurare!?

Un neam milos, ce totuşi, nu este tratat cu milă.

Un neam cu bunăvoință, ce totuşi, nu i se acordă bunăvoință…

O, Doamne, vindecă România!

Declarăm creştinismul dar promovăm LGBT-smul!! Iartă România, Doamne!!

Declarăm egalitatea şi promovăm segregarea între clasele sociale!!

Iartă Doamne România!

Declarăm patriotismul şi suntem nevoiți să fugim pe toate continentele!

Declarăm libertatea din 89′ şi suntem captivi încă gândirii de dinainte de 89′.

O, Doamne Isuse, iartă-ne că vorbim de Tine doar la Crăciun şi Paşti…iar în restul anului ne mulțumim să pomenim o mulțime de sfinți cu a lor sărbători.

Doamne, iartă pe români pentru că a rămas imnul țării un mit al deşteptării….dar noi, tot nu ne deşteptăm: somnul cel de moarte ne ține în acceptarea avorturilor, în promovarea mitelor, în cultivarea concurenței fără motivații curate, lipsa de ajutor educațional în care să fie implicată identitatea românească+recunoaşterea abilităților native.

E ziua națională, Doamne, dar iartă-ne, Doamne, căci noi, nu mai ştim da o binețe şi un salut fugitiv concetățenilor…

E ziua națională, şi toată faima românească este doar un cadru în lumea virtuală…în realitate rămânem tot noi.

Doamne, iartă-l pe român…dacă Ap. Andrei a foat într-adevăr pe-acest pământ nu ştiu cât ar accepta să afirmăm despre el că este „Apostolul nostru”….nu ştiu dacă nu ar plânge văzând o națiune ce nu a înțeles că, el, şi ceilalți apostoli, au fost să vestească salvarea printr-un singur Nume, Numele Isus Hristos…

Doamne, e ziua națiunii române, şi mă mai rog un lucru…dincolo de limitările noastre ca națiune vandalizată psihic, social, economic, spiritual….dincolo de faptul că suntem o națiune explorată şi călcată în picioare de marile puteri politice, ale căror praf de pe pantofi ne-au orbit ochii din cauza săruturilor servile şi lipsite de onoare şi demnitate….Doamne, te rog…..fă națiunea română, măcar o singură dată în istoria ei, să fie o stea deosebită între națiunile pământului.

Plânsul ei să se preschimbe în bucurie. Lipsa ei să se transforme în belşug. Hoția să fie uitată, cruzimea să fie anihilată, brutalizarea să fie domolită iar imoralitatea să fie biruită de moralitate.

Aceasta este dorința mea pentru tine națiune română: o țară a lui Dumnezeu, O națiune pentru Dumnezeu şi un popor cu Dumnezeu.

Sănătate români!!!!

Samuel Lela

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.