Când simți cu cel căzut

Când simți cu cel căzut

Tu, dovedești iubire,

Căci nimeni nu e vrednic

Să aibă mântuire!

Oricât ai fi de drept

În ochii tăi, amice,

Doar harul Lui Isus

Mai poate să ridice!

Privești spre cel de jos

Și-l umpli cu noroi,

Dar numai Dumnezeu

Se-ndură azi, de noi!

Avem prea multe pietre

În ale noastre mâini

Pe care le-aruncăm

În semeni, ca în câini!

De parcă noi am fi

Stăpânii mântuirii,

Cei care avem dreptul

De-a constata păgânii.

Mai bine ne-am sfinți

Căindu-ne grăbiți

Să nu ne pierdem dreptul

De-a mai fi mântuiți.

Fiind prea ocupați

Cu judecăți nedrepte

Nu vom putea urca

Ale credinței trepte.

Când Domnul va veni

Se vor cutremura

Cei care-au căutat

Păcatul altora!

Dar fericiți vor fi

Cei sinceri și sfințiți

Care nu s-au lăudat

Că sunt neprihăniți!

Mai bine să te laude

Hristos în marea zi

Când omul cel viclean

Va-ncepe-a se căi!

A celui ce se luptă

Cu eul său, mereu,

E toată biruința

Ascunsă-n Dumnezeu!

Daniel Hîrtie

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.