Cu Hannibal și Moloh la porțile Romei

La moara lui Felix

1a

„Hanibal ad portas!” Acesta a fost strigătul de groază al romanilor, „Hannibal la porți”, când generalul cartaginez se apropia de Roma în fruntea armatei sale de pedestrași, călăreți și…elefanți, în timpul campaniei sale de cucerire.

Mi-am amintit de Hannibal, „părintele strategiei”, și de războaiele punice, citind zilele astea despre expoziția deschisă la Roma dedicată culturii și civilizației cartagineze. Asta dovedește că romanii de azi nu mai au resentimente, chiar dacă înaintașii lor foloseau numele lui Hannibal pentru a-și speria copiii când erau neastâmpărați.

Un lucru lăudabil, această expoziție. Doar că organizatorii au găsit cu cale să folosească statuia zeului Moloh ca piesă centrală, „atracția” forte. Este vorba de un zeu antic devorator de copii. El este menționat în Biblie, atât în Vechiul Testament (Levitic, Împărați, Ieremia), cât și în Noul Testament (Faptele apostolilor), prin interdicția stabilită de Dumnezeu de a i se aduce închinare.

Este zeul căruia i se aduceau…

Vezi articolul original 185 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cu Hannibal și Moloh la porțile Romei

  1. Pingback: Cu Hannibal și Moloh la porțile Romei — Ciprian Barsan – Blog Creștin Ardelean Viorel

Comentariile sunt închise.