În timpul celui de-al doilea război mondial, o familie de evrei, pe nume Rosenberg, a ajuns într-un lagăr nazist în care prizonierii, atâta timp cât puteau munci, nu ajungeau în camerele de gazare. Băiatul cel mic al familiei se născuse cu un handicap fizic şi nu putea face faţă unei zile întregi de muncă. Date fiind responsabilităţile diferite, părinţii erau despărţiţi în cursul zilei, aşa că seara se grăbeau să vadă care cum era. Într-o seară, cele mai negre temeri ale tatălui s-au împlinit: fiul cel mic era de negăsit. Apoi l-a văzut pe fiul cel mare, plângând într-un colţ. Băiatul i-a spus tatălui că cel mic fusese dus la camerele de gazare pentru că nu mai putea munci. „Dar unde e mama?”, a întrebat atunci tatăl. Şi băiatul i-a spus atunci că frăţiorului lui i-a fost frică să plece şi s-a agăţat de mămica lui care i-a spus: „Nu plânge….merg şi eu cu tine şi am să te ţin strâns în braţe.” Şi s-a dus cu micuţul….