O felie de… cer

La moara lui Felix

DSC_0552aCând cobor zdruncinat din acest carusel
Care-i zbucium diurn clopoțind ascuțit,
Încă simt dureros contopirea cu el
Și în gândul confuz, și-ntr-un mers târșâit.

Mă așez hămesit pentru-a prinde puteri
Și cu ochi obosiți mă târăsc prin meniu:
În tocana de azi e acreala de ieri,
Cu amarul sleit înflorind cenușiu.

Toate astea mă dor, mă înțeapă cumva,
Și punând îndrăzeală-n dorința mea, cer:
Aș putea să primesc, măcar azi, altceva?
Îmi doresc foarte mult o felie de… cer!

Știu că are aromă de pace din plin,
Și iubirea-i dă gust, iar speranța culori,
Că adânci bucurii din izvor cristalin
Fac decorul final peste-aceste splendori.

Am primit ce-am cerut, și-universul meu tern
A-nflorit luminos, dar aș vrea să-nțeleg:
Cum va fi în vecii, la ospățul etern,
Când felia de-acum va fi… cerul întreg?

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 octombrie 2019

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.