Pastor PITT POPOVICI – Un secol de iubire și pasiune pentru Dumnezeu

Cel mai longeviv, poate și cel mai celebru pastor baptist român, una dintre vocile cele mai respectate, iubite și cunoscute de românii neoprotestanți de pe întreg mapamondul, pastorul Petru (Pitt) Popovici, a plecat în veșnicie astăzi 21 octombrie 2019, la vârsta de 101 ani.

În ciuda succesului evident de care s-a bucurat în viață, el a fost fidel poziţiei şi valorilor sale precum cinstea, modestia, bunătatea, generozitatea, iubirea față de alții, rămânând consecvent convingerilor sale, chiar şi în vremuri dificile.

Pe data de 9 noiembrie 2003, cu ocazia întâlnirii foștilor studenți creștini de la Timișoara, Petru Popovici relatează într-o biserică baptistă din Los Angeles despre o discuție avută cu dl. Sever Popescu, împuternicitul Departamentului Cultelor: „După ce m-am mutat în Timișoara, acest Sever Popescu a venit la mine și mi-a zis:

– „Domnule Popovici, gata cu orchestra și cu fanfara!”

Noi aveam la biserică și orchestră și fanfară și cor mixt și bărbătesc, iar asta nu le prea plăcea lor.

I-am răspuns:

– „Nu pot asta!”

– „Cum asa, nu poți?!”

– „În Biblia mea scrie: Cântați Domnului din instrumente!”

El s-a făcut foc.

– „Cum domnule! Și asta scrie în Biblie?”

– „Da, și asta, iar eu trebuie să ascult mai mult de Cuvântul Sfânt decât de dumneavoastră.”

Într-un interviu acordat postului de radio local „Radio Vocea Evangheliei” (2004), pastorul Pitt Popovici afirma: „Atunci, fiindcă aveam cetățenie americană, Dumnezeu i-a folosit pe comuniști să mă trimită în America. Comuniștii au închis gura mea pentru Timișoara, dar Dumnezeu mi-a deschis o gură largă în Statele Unite. În 1967 am plecat în Statele Unite, în 1968 am început lucrarea prin stații de radio, am vestit Cuvântul Evangheliei prin 6 stații de radio și am avut material pentru tipărit cărți. Am ținut un studiu la Timișoara – Biblia este totuși adevărată. Am putut strecura acel studiu în afara granițelor – pe vremea aceea era foarte periculos așa ceva – dar Dumnezeu m-a ajuta și am reușit acolo să tipăresc lucrarea aceasta. Și apoi alte și alte cărți. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea aceasta prin literatură. Am lucrat 34 de cărți, le-am tipărit, n-am avut eu banii, dar Dumnezeu s-a îngrijit și de bani și am făcut 7 cărți traducere.”

O parte din cărți sunt apologetice, altele evanghelistice sau biografice. Menționăm doar câteva dintre cele mai cunoscute: „Dumnezeu există”, „Graiul prorociilor”, „Promisiunile lui Dumnezeu”, „Biblia este totuși adevărată”, „Există viață după moarte”, „Graiul martirilor creștini din primele secole”, „Lumini peste veacuri”.

Pentru activitatea sa, Petru Popovici a fost onorat de mai multe publicații: „Who is Who, Notable Americans, Personalities of the West and Mid-West, Dictionary of Distinguished Americans, Dictionary of International Biography, Dicționarul Românilor de Seamă din America și în Biographical Roll of Honor.”

Mai presus de toate aceste aprecieri, singura distincție acceptată și purtată cu multă demnitate de pastorul Pitt Popovici a fost aceea de „robul Domnului”. Într-un interviu recent realizat, pastorul mărturisea că a solicitat familiei ca pe piatra funerară să îi fie inscripționate următoarele versuri:

„Mai bine rob la Tine Doamne decât în lume domnitor

Să fiu sărac, să n-am renume, dar să Îți fiu moștenitor.”

Tocmai pentru acest model de înaltă trăire duhovnicească, trebuie să onorăm memoria acestui om! Dumnezeu să mângâie familia îndoliată, prietenii și apropiații fratelui Pitt, precum și biserica în care dânsul a slujit în ultima parte a vieții!

Nimic fără Dumnezeu!

Marius C. Cimpoae

Bibliografie

1. https://dezvaluiri.wordpress.com/petru-popovici

2. Ioan Ciobotă, interviu cu Pitt Popovici, disponibil la adresa https://armoniamagazineusa.com/2015/10/02/interviu-cu-pit-popovici/

3. http://petrupopovici.com/istorie/

4. Ionel Tuțac, Interviu cu pastorul Pitt Popovici la 100 de ani, disponibil la adresa https://www.youtube.com/watch?v=5x-0Pcka4cQ&feature=share&fbclid=IwAR0j6E5i_FTdQIuIfHZdiRIa3QKhXdosiLkkt2g3KcAqhppyeod5AtzoYD8

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.